Un ARTICOL care MERITĂ CITIT. Suntem un popor care NU-ȘI PRIVEȘTE ISTORIA ÎN FAȚĂ!
Istoricul Ioan Scurtu în lucrarea ”Politică și viață cotidiană în România, în secolul al XX-lea și începutul celui de-al XXI-lea”, Editura Mica Valahie (2012), scrie despre întâlnirea secretă dintre Carol al II-lea și C.Z. Codreanu, care schimbă definitiv optica Regelui față de Mișcarea Legionară și reprezintă încolțirea ideii regale de asasinare a Căpitanului. “La sfârşitul lunii februarie 1937, a avut loc o întâlnire secretă între Carol al II-lea şi Corneliu Zelea Codreanu.
Cu acest prilej, Regele a afirmat că “simpatizează foarte mult” Mişcarea Legionară, că vrea să înlăture guvernul Tătărescu şi să instaureze un regim personal, bazat pe Mişcarea Legionară. Suveranul i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu să-l proclame “Căpitanul” Mişcării Legionare, iar el îl va numi şeful guvernului. Corneliu Zelea Codreanu nu a acceptat însă oferta, afirmând că legionarii nu erau încă pregătiţi pentru guvernare, iar în privinţa şefiei a arătat că legionarii i-au jurat lui credinţă, nu altcuiva, şi că această credinţă nu putea fi obiectul unui trafic politic.
Din acel moment s-a produs ruptura definitivă a relaţiilor dintre Carol al II-lea şi Corneliu Zelea Codreanu. (…) Pe măsură ce relaţiile dintre Rege şi legionari se deteriorau, se constată o intensificare a contactelor vizând stabilirea unei punţi de legătură între Iuliu Maniu şi Corneliu Zelea Codreanu.
La 11 martie 1937, în casa inginerului Ionică din Bucureşti a avut loc o întrevedere între Corneliu Zelea Codreanu şi Zaharia Boilă. Cu acest prilej, şeful legionarilor a afirmat că Regele urmărea să-l suprime, că a înţeles clar că “două săbii nu încap într-o teacă”. Codreanu propunea o alianţă cu Iuliu Maniu, fiind convins că “dacă Regele ne ştie de aliaţi, nu va îndrăzni să se atingă de noi”. La 22 aprilie, Corneliu Zelea Codreanu s-a întâlnit cu Gheorghe Brătianu, convenind asupra unei acţiuni comune împotriva lui Carol al II-lea”.De ce? Pentru că șeful Mișcării Legionare se dorea el însuși voievod sau domn al românilor?
Regele Carol al II-lea s-a speriat în urma acestei întâlniri secrete. Și-a dat seama că dacă până acum cu ceilalți politicieni de la IG Duca, Gh. Brătianu sau Gh. Tătărăscu se putea negocia, cu C.Z. Codreanu situiația era alta. Căpitanul nu era omul compromisului. C.Z. Codreanu dorea toată puterea în România pentru reformarea societății românești și a statului după chipul ”revoluției legionare” descrise în cartea ”Pentru Legionari”. Carol al II-lea abia în urma acestei întâlniri a realizat definitiv că C.Z. Codreanu nu poate fi cumpărat cu funcții politice și bani ca toți ceilalți politicieni, mai puțin Iuliu Maniu.
Acest refuz al unui compromis cu Carol al II-lea l-a făcut pe C.Z. Codreanu să realizeze că Regele îi vrea capul. Astfel se explică mărturiile colegilor din comandamentul legionar, care după succesul alegerilor din noiembrie 1937, în care Mișcarea Legionară, a obținut aproape 20% din sufragii, fiind al treilea partid politic ales de români, cu numele ”Totul pentru Țară”, Căpitanul era trist contrastând cu exuberanța camarazilor veseli care sărbătoreau la Casa Verde. Martorii declară că C.Z. Codreanu s-a retras într-o încăpere din Casa Verde, sediul Legiunii, și a meditat singur.
Putem considera că C.Z. Codreanu se gândea la răzbunarea lui Carol al II-lea, care nu putea fi decât asasinatul. În ”Însemnări de la Jilava”, C.Z. Codreanu închis în celebra pușcărie pentru ultraj la un funcționar public, în speță Nicolae Iorga, pe care l-a acuzat de ”necinste sufletească”, își intuia moartea martirică pentru ”păcatele făcute” și ca o jertfă personală pentru țara și libertatea poporului român în care a crezut și a luptat.
Dacă până la întâlnirea secretă din 1937, regimul carlist a tolerat relativ Mișcarea Legionară, am putea spune că anumite cadre politice au sprijinit în subsidiar lideri legionari: vezi procesele câștigate de C.Z. Codreanu în uralele magistraților și a mulțimilor, după întrevederea dintre Rege și Căpitan soarta Mișcării Legionare era pecetluită.
După ce a primit șase luni pușcărie pentru ultraj la adresa unui funcționar public, C.Z. Codreanu a fost condamnat apoi 10 ani pentru ”trădare” de parchetul militar, fiind acuzat pe acte false, cum dovedesc documentele CNSAS, că a primit bani și arme de la regimul hitlerist.
În realitate Hitler sau Himmler au finanțat politicieni burghezi români, cu mulți bani, ca Gh. Brăitanu, Octavian Goga sau Nae Ionescu, iar Mișcarea Legionară era văzută mai degrabă ca un ordin religios ortodox, în care naziștii nu aveau încredere.
Asasinarea lui C.Z. Codreanu, împreună cu nicadorii și decemvirii, în noaptea Sfântului Andrei e o crimă de stat ordonată de Carol al II-lea despre care ne-a lăsat o mărturie dramatică unul dintre ucigași, plutonierul de jandarmi Sârbu:„ …În zorii zilei de 29 Noiembrie 1938 am pornit spre Râmnicul Sărat. Am ajuns la închisoare, am fost băgaţi toţi jandarmii într-o celulă unde maiorii Dinulescu şi Macoveanu ne-au dat instrucţiunile asupra modului cum avea să-i executăm pe legionari. Punând în genunchi pe şoferul maşinii, i-a aruncat un ştreang dupa gât pe la spate, arătând cât de uşor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieşit apoi unul câte unul afară şi fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în maşini. Aici legionarul era legat cu mâinile de banca, la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din faţă, în aşa fel ca să nu se poată mişca în nicio parte. Aşa au fost legaţi 10 legionari într-o maşină şi 4 în alta. Eu am fost în prima maşină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului şi fiecare jandarm era aşezat în spatele legionarului ce-i fusese încredintat. În mâini aveam ştreangurile.Am pornit. În masina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n-aveam voie să vorbim între noi şi nici legionarii între ei. Ajunşi în dreptul pădurii Tâncabesti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul execuţiei, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o şi aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuţiei, dar nu ştiu de ce nu am executat niciunu. Atunci maiorul Dinulescu a oprit maşina, s-a dat jos şi s-a dus la maşina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executaţi. Căpitanul şi-a întors puţin capul către mine şi mi-a şoptit:– Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei! Dar în aceiaşi clipă, mai înainte ca el să fi terminat rugămintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara maşinii şi păşind înauntru cu revolverul în mâna a rostit printre dinti: “Executarea!” La aceasta, jandarmii au aruncat ştreangurile… A fost un muget şi un horcăit, întrerupt din adâncul fiinţei lor, apoi o liniste de mormânt. Cu perdelele trase, masinile si-au continuat drumul pâna la Jilava… Când am ajuns, erau orele 7 dimineata. Aici ne asteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu şi alţii. Groapa era facută. Traşi din maşină, legionarii au fost aşezaţi cu faţa în jos şi împuşcati în spate, pentru a se simula astfel împuscarea pe la spate în timpul evadării de sub escortă. Apoi au fost aruncati în groapa comună…”
Se sfârșea dramatic destinul vieții lui C.Z. Codreanu asasinat din ordinul direct al lui Carol al II-lea, care întors după o vizită la Hitler, a telefonat din prima gară cehoslovacă la comandanții jandarmeriei pentru a fi asasinat Căpitanul. Carol al II-lea a fost gelos pe succesul politic al lui C.Z. Codreanu și speriat de refuzul acestuia de a face compromisuri, ca ceilalți politicieni români corupți, dar și înspăimântat că tot mai mulți români vedeau în Căpitan un viitor voievod sau domn al României Mari, iar poeți valoroși, ca Lucian Blaga și Tudor Arghezi, îi dedicau poezii în care îl comparau cu Făt-Frumos.
Să fi dorit C.Z. Codreanu detronarea lui Carol al II-lea care trăia în desfrâu cu Elena Lupescu și conducea țara printr-o camarilă coruptă? Nu întâmplător C.Z. Codreanu se prezenta românilor prin sate sau orașe călare pe un cal alb, îmbrăcat în costum național, cu gesturi grave, fiind perceput de mulțime ca un voievod și domn.
Dar să citim ce spunea Emil Cioran despre Căpitan imediat după asasinarea sa din ordinul lui Carol al II-lea: ”Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane. Era mult prea puțin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale și nici asteptărilor noastre. El a pus problema în termeni ultimi, în totalitatea devenirii naționale. El n-a vrut să îndrepte mizeria aproximativă a conditiei noastre, ci să introducă absolutul în respirația zilnica a României. Nu o revoluție a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel, nu numai să creeze România, dar să-i si rascumpere trecutul, să insufle absența seculară, să salveze, printr-o nebunie, inspirată și unică, imensul timp pierdut”.
Tot mai mult cred că C.Z. Codreanu a dorit să reînvie gloria vechilor domnitori și voievozi medievali, prin prisma mitului ”veacului de aur” implementat în mentalul colectiv de publicistica lui Mihai Eminescu, lucru care ar fi dus inevitabil la detronarea dinastiei Hohenzollern de pe tronul Basarabilor. Carol al II-lea și-a dat seama de ambițiile voievodale ale lui C.Z. Codreanu și a ordonat asasinarea Căpitanului ritualic prin sugrumare.
