Un angajat al Penitenciarului Arad s-a împuşcat cu arma din dotare

Un angajat al Penitenciarului Arad s-a împuşcat cu arma din dotare

Un angajat al Penitenciarului Arad s-a împuşcat, sâmbătă, cu arma de serviciu şi a decedat, procurorii fiind la faţa locului pentru a face cercetări.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Ruxandra Tarcea, a declarat, pentru AGERPRES, că se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului criminalist, "iar încadrarea faptei se va face ulterior, cel mai probabil pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii".

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Ionel Iovescu, a declarat, pentru AGERPRES, că victima avea 32 de ani şi lucra pe postul de agent de trei ani.

Angajatul a folosit arma de serviciu pentru a se împuşca la locul de muncă.

Surse din cadrul penitenciarului afirmă că bărbatul nu era cunoscut de colegi cu probleme de sănătate, emoţionale sau financiare, astfel că deocamdată nu se ştie de ce şi-ar fi luat viaţa.

Pe lângă ancheta începută de procurori, conducerea Penitenciarului Arad a început o anchetă internă. AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!