Un altar antic şi bustul unui împărat roman, descoperite în Egipt
Arheologii egipteni au descoperit un altar antic şi un bust reprezentând un împărat roman în sudul Egiptului, au anunţat autorităţile duminică, potrivit DPA.
Altarul zeului Osiris-Ptah Neb, datând din perioada celei de-a 25-a dinastii, a fost găsit în complexul de temple din Karnak, aflat în oraşul Luxor.
Descoperirea este importantă datorită locului în care a fost făcută, potrivit şefului Departamentului pentru Antichităţi Egiptene, Ayman Ashmawy.
Acest altar este amplasat în partea sudică a templului lui Amun-Re, în vreme ce anterior au mai fost găsite altare doar în estul şi nordul templului, în concordanţă cu credinţele egiptene, a mai spus oficialul într-o declaraţie.
Printre celelalte artefacte descoperite se află o colecţie de ceramică, partea inferioară a unei statui în poziţie şezândă şi un fragment dintr-un panou din piatră înfăţişând o masă pentru ofrande pe care sunt înfăţişate un berbec şi o gâscă.
Acestea erau simbolurile zeului antic Amun, potrivit lui Essam Nagy, conducătorul echipei de cercetare din zonă.
Bustul împăratului roman Marc Aureliu a fost descoperit în templul din Kom Ombo din oraşul Aswan, în partea de sud a Egiptului.
Statuia este ''unică'' deoarece reprezentările sculptate ale acestui împărat sunt rare în Egipt, precizează Ashmawy.
Aceste artefacte sunt cele mai recente din seria de descoperiri anunţată în Egipt în ultimele luni.
Egiptul încearcă să-şi revitalizeze industria turismului, o sursă importantă de venit după ce acest domeniu a fost sever afectat de instabilitatea care a urmat revoluţiei împotriva dictatorului Hosny Mubarak din 2011. AGERPRES