Un alt general ucrainean anunță „decesul Podului Crimeea”

Un alt general ucrainean anunță „decesul Podului Crimeea”

Eliberarea Crimeei, Hersonului și a teritoriilor ocupate din sudul Ucrainei este inevitabilă, spune generalul-maior Dmitro Marcenko al forțelor armate ucrainene, relatează The Guardian .

Podul CrimeeiFoto: Russian Defence Ministry / TASS / Profimedia

„Trebuie să ne pregătim cu mare atenție pentru asta, serviciile de informații trebuie să funcționeze foarte bine, trebuie să pregătim artileria. Nu va fi rapid, dar este un eveniment inevitabil, iar mai devreme sau mai târziu se va întâmpla”, a spus el într-un interviu.

Marcenko a adăugat că distrugerea Podului Crimeea este un pas necesar, deoarece forțele ruse transportă rezerve, echipamente și arme în peninsulă prin intermediul podului.

Afirmațiile lui Marcenko vin după ce un alt general ucrainean, Serhii Krivonos, fostul comandant al trupelor speciale ucrainene, a sugerat bombardarea Podului Kerci care leagă Crimeea de Rusia, afirmând totuși că ar trebui lăsată o „gaură minusculă” prin care „șobolanii să fugă de pe pământul nostru”.

Totodată, generalul Philip Breedlove, care a fost comandantul suprem al aliaților pentru Europa din 2013 până în 2016, a declarat că un atac asupra podului este justificat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei din toate părțile. „Podul Kerch este o țintă legitimă”, a spus el.

De ce este important Podul Kerci pentru Rusia și Ucraina

Podul Kerci este un pod construit de Rusia după anexarea ilegală a Crimeii în 2014, acesta conectând peninsula care nu are surse proprii de apă potabilă de Rusia prin strâmtoarea cu același nume care leagă Marea Neagră de Marea Azov.

Președintele rus Vladimir Putin a inaugurat personal podul în primăvara lui 2018, acesta afirmând la momentul respectiv că „în mai multe momente ale istoriei, chiar și sub țari, oamenii au visat ca acest pod să fie construit. Au încercat din nou în anii 1930, 1940, 1950 și, în sfârșit, grație muncii și talentului vostru, acest miracol are loc!".

Kievul acuză Moscova că folosește podul pentru a transfera militari și echipamente în Crimeea, și de acolo în sudul Ucrainei.

Serviciul de informații al armatei ucrainene a anunțat luna trecută că a obținut planurile detaliate ale podului, o mutare pe care unii analiști au interpretat-o drept o sugestie că Ucraina ar putea bombarda podul.



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri