Veteranul de război maior (rtr.) Moisă Irod a împlinit miercuri, 30 noiembrie, 100 de ani. A fost aniversat cu fast și onoruri militare, în avans, de oficialii Armatei Române.

„Singurul militar român din Garda Regală rămas în viață, maior (re.t) Irod Moisă împlinește azi, 30 noiembrie, un secol de viață. Militarii l-au vizitat săptămâna trecută în comuna Ghijasa de Sus, pentru a-l onora cu drag pe dumnealui și istoria națională pe care o reprezintă!”, se arată într-un anunț pe pagina de Facebook „Veteranii Armatei Române” .

Aceeași sursă a mai menționat: „Cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani, domnului maior (rtr.) Moisă Irod, veteran de război, i-a fost înmânată Emblema de Onoare a Armatei României, în cadrul unei festivități organizate în data de 22 noiembrie de Asociația Națională a Veteranilor de Război Filiala Sibiu , în parteneriat cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și Cabinetul Prefectului Sibiu”.

Festivitatea a început la domiciliul din localitatea Ghijasa de Sus, județul Sibiu, unde veteranul de război Moisă Irod (vezi galeria foto) și-a întâmpinat oaspeții în uniformă militară, cu tricolorul, având pe piept Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial și Emblema de Onoare a Armatei României. Împreună au plecat mai apoi la biserica din sat.

La eveniment au fost prezenți emisari ai Comandamentului NATO de la Sibiu, Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, Centrului Militar Zonal și Cercului Militar Sibiu, Școlii Militare, onorul fiind acordat de Batalionul 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

„Acum mai bine de 100 de ani, tata era în America... câștiga bani”

Într-un interviu acordat în urmă cu cinci ani istoricului Dan Ramf, publicat în volumul III din „Bunicii noștri, Eroii noștri”, veteranul avea să povestească faptul că provine dintr-o familie cu șapte copii, fiind cel mai mare dintre aceștia.

Tatăl lor a fost plecat peste ocean în perioada Primului Război Mondial. „Acum mai bine de 100 de ani tata era în America, a plecat fecior june şi a venit bătrân, avea 30 de ani. A stat vreo zece ani. Cum câștiga bani, îi trimitea la mamă-sa, la bunica, să cumpere pământ pentru loc de casă. S-a căsătorit cu mama, ea era mai tânără cu mult decât el”, și-a mai amintit bătrânul maior.

S-a întors acasă după încheierea războiului în care a pierit însă bunicul matern, împușcat de unguri, la fel cum se întâmplase cu un alt străbun, pe Dealul Dăii, în 1848. Numele lor au rămas înscrise până astăzi pe monumentul eroilor din sat.

„Din generația noastră nu știu să fi murit vreunul pe front”

„Am învățat bine la școală, mi-a plăcut, dar am făcut doar cinci clase primare. Ai noștri aveau mult de lucru, noi de mici copii eram învățați să muncim”, a mai povestit veteranul, amintindu-și cum mergea cu oile la păscut și cum mai târziu a învățat să călărească.

Apoi, când a început al Doilea Război Mondial, n-a fost trimis imediat pe câmp, pentru că avea referințe bune de la Primărie și nu figura printre legionari.

A fost încorporat la 1 aprilie 1943, alături de alți 10 camarazi din sat, de care și-a adus aminte perfect: „Din generația noastră nu știu să fi murit vreunul pe front, au murit din cei mai bătrâni sau mai tineri decât noi... Unii aveau copii mici”, a rememorat Moisă Irod.

„La Peleș... dacă venea cineva prin loc interzis, nu întrebam de parolă, împușcam!”

De la Cercul Militar din Sighișoara, a ajuns la Batalionul de Gardă Regal de la Sinaia, de unde a păstrat o singură fotografie în care apare alături de alți soldați: „A venit să ne vadă Regele, împreună cu mai mulți ofițeri și comandantul batalionului. Era un om fain... și popular, a dat mâna cu toți de acolo”.

Față de alți camarazi de război care au îndurat foametea și frigul, Irod Moisă a păstrat multe amintiri frumoase: „Tot timpul tăiau un porc... Mămăligă am mâncat numai o dată pe lună, în rest primeam pâine”.

Și-a exprimat dorința de a revedea castelele din Sinaia, în apropierea cărora fusese cazarma sa: „Îmi amintesc că aveau peste trei sute de camere împreună (Peleș, Pelișor și Foișor – n.red.). Dacă aș putea să merg până acolo, m-aș duce la Sinaia, să mai văd unde am fost cătană. La Peleș... dacă venea cineva prin loc interzis, nu întrebam de nici o parolă, împușcam! Am avut armă bună, trăgea până la 800 de metri, eu mereu am fost ochitor bun, scoteam punctaj maxim”, a mai mărturisit bătrânul militar.

„MS Regele Mihai, era curajos foc!”

A păstrat nenumărate amintiri despre familia regală. A povestit despre Regele Mihai că era un om extrem de curajos, care făcea cascadorii cu avionul și dobora brazii cu șenilata: „Trecea cu avionul pe deasupra noastră, uite așa se învârtea, se dădea peste cap pe dealul mic, după aia venea deasupra noastră. Câteodată conducea o mașină cu roți de cauciuc în față și șenile în spate. Un soldat se urca în brad și lega o funie de copac și una de mașină. Mă uitam la el cum conduce șenilata printre brazi și-n gândul meu ziceam: «Mama ta de Rege, dacă se rupe funia aia, te prinde, te omoară brazii!». Era curajos foc!”.

La Peleș l-a văzut de mai multe ori și pe mareșalul Ion Antonescu.

S-a amuzat rememorând momentul în care regele și-a pierdut cățelul – „un câine alb ca un lup” - pentru care și-a trimis toată compania de gardă să-l caute în pădure.

„De la bocanci, la pantaloni, veston, centură, eu eram aranjat”

Ca militar, fost pușcaș și cercetaș, i-a fost de mare ajutor înclinația sa pentru ordine și curățenie: „De câteva ori m-au scos în fața colegilor să mă dea exemplu... De la bocanci, la pantaloni, veston, centură, eu eram aranjat”.

De la Peleș a ajuns în toamna lui 1943 la Săvârșin, unde a rămas patru luni. Doar în meniu porcul a fost schimbat cu mistrețul. A revenit la Sinaia în primăvara lui 1944.

În ziua de Paște au fugit cu toții de la masă direct în pădure, când cerul s-a întunecat din cauza avioanelor care au început să bombardeze Brașovul, Ploieștiul și Bucureștiul: „Am crezut că ne fac praf. Noi eram ascunși pe după copaci”.

Ziua de 23 august 1944 l-a găsit de gardă. A plecat împreună cu Regele Mihai și Regina mamă către Târgu Jiu. Într-o comună din Gorj au rămas trei săptămâni, după care s-au întors la București și apoi la Sinaia, iar în final din nou la București, la Palatul Cotroceni.

„Mama ta de rus, tu de-astea faci la noi în țară?”

L-a marcat un episod petrecut în Piața Obor, unde un român a primit un pistol în cap din partea unui „rusnac”: „Mă gândeam eu: «Mama ta de rus, tu de-astea faci la noi în țară!?». Doar comenduirea lor i-a mai pus la punct un pic, altfel nu știu ce ieșea cu ei”.

A aflat mai apoi că și prin locurile natale rușii au făcut prăpăd: le-au luat caii localnicilor și le-au împușcat butoaiele cu vin, pe motiv că vor să bea. A fost lăsat la vatră abia în 1946, după un an suplimentar în Garda Regelui Mihai.

S-a căsătorit după trei săptămâni de discuții cu cea alături de care a petrecut peste șapte decenii. Au avut împreună patru copii, din care trei mai sunt în viață și astăzi: doi băieți și o fată.