Ultimul rezident britanic ținut în detenție la Guantanamo a fost eliberat după 13 ani

Ultimul rezident britanic ținut în detenție la Guantanamo a fost eliberat după 13 ani

Ultimul rezident britanic ținut în detenție în închisoarea de la baza americană Guantanamo din Cuba a fost eliberat după 13 ani și se află în drum spre Marea Britanie, transmit Reuters și AFP, citând un anunț oficial de la Londra. Shaker Aamer, 46 de ani, cetățean saudit căsătorit cu o britanică, nu a fost inculpat niciodată. Autoritățile americane l-au pus în 2007 pe lista celor care puteau fi eliberați, însă acest lucru nu s-a întâmplat decât acum.

Guvernul britanic anunțase în urmă cu o lună că Aamer va fi eliberat, fără însă a preciza la ce dată.

'Pot confirma că acum se află în drum spre Marea Britanie și va sosi în cursul zilei', a declarat vineri ministrul de externe Philip Hammond.

Shaker Aamer, rezident în Marea Britanie din 2001, lucra în Afganistan ca voluntar pentru o organizație islamică de caritate în 2001 când a fost capturat de forțele Alianței afgane de nord și predat armatei americane, conform organizației Reprieve, de apărare a drepturilor omului. Aamer a fost transferat ulterior la Guantanamo, după deschiderea acestui centru de detenție în 2002. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Rusia propune împărțirea Ucrainei cu Ungaria și Slovacia. O nouă strategie geopolitică