Ultimul pas?/O misiune olandeză de evaluare pe Schengen se află în România

Ultimul pas?/O misiune olandeză de evaluare pe Schengen se află în România

Guvernul Olandei a trimis în România o misiune de evaluare care să verifice stadiul îndeplinirii criteriilor necesare pentru aderarea la spațiul Schengen, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Misiunea este formată din experți și va dura până la sfîrșitul acestei săptămâni.

Misiunea olandeză a venit la București la invitația României. Reamintim că premierul Nicolae Ciucă a anunțat pe 21 octombrie că ministrul de Interne Lucian Bode l-a invitat în România pe omologul său olandez de Interne pentru a verifica îndeplinirea condițiilor de aderare la Schengen.

Invitația a venit în contextul în care Olanda nu a participat la misiunea UE de verificare de din octombrie, iar premierul olandez Mark Rutte a declarat că respectiva misiune este ”limitată” și nu a atins toate subiectele.

Potrivit informațiilor G4Media, misiunea de evaluare a Olandei se concentrează pe aspecte precum modalitatea de acordare a vizelor, protecția datelor și schimbul de informații dintre autoritățile române și cele din restul statelor membre UE.

Și comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johannson, a făcut miercuri o mențiune despre această misiune, fără a da însă detalii despre scopul ei.

Reamintim că premierul olandez Mark Rutte a declarat la 12 octombrie, în România, că misiunea de evaluare pe Schengen ce se desfășura la acel moment cu participarea a 17 state membre UE și a Comisiei Europene ar putea fi „mai largă, mai profundă” și a precizat că așteaptă rezultatele acesteia.

„E foarte important ca toată informația să fie pe masă. Comisia Europeană lucrează acum. Olanda nu se opune aderării României la Schengen, dar trebuie să o facem într-o manieră corectă, de aceea am menționat MCV, trebuie să avem un stat de drept structural mai bun. Despre corupție, crima organizată, despre asta e MCV și apoi trebuie să apreciem împreună”, a spus Mark Rutte.

„Misiunea de evaluare ar putea fi mai largă, mai profundă, așteptăm rezultatele, deci nu pot să vă dau un termen, dar nu vom lua mai mult timp decât necesar”, a subliniat premierul Olandei.

Olanda nu a participat la misiunea anterioară de evaluare.

Context. Comisia Europeană a invitat miercuri Consiliul UE să ia fără întârziere deciziile necesare pentru a permite Bulgariei, României și Croației să participe pe deplin la spațiul Schengen.

Într-o comunicare adoptată astăzi, Comisia face un bilanț al realizărilor solide ale celor trei state membre în ceea ce privește aplicarea normelor Schengen, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. În cazul României, Comisia constată că ”dispune de o gestionare a frontierelor de înaltă calitate și solidă, inclusiv supravegherea frontierelor și controale sistematice la frontieră, precum și de cooperare polițienească internațională”. Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat, într-o întâlnire cu un grup de jurnaliști români la Bruxelles, că ”este un raport extrem de pozitiv și vorbește în termeni elogioși. Este cel mai bun limbaj pe car l-am văzut vreodată”. Raportul urmează să fie pus la dipoziția grupurilor de lucru din cadrul Consiliului Uniunii Europene, urmând ca o decizie să fie luată în cadrul Consiliului Justiției și Afaceri Interne din 8 decembrie. Decizia trebuie luată cu unanimitate, însă există semnale că țări ca Olanda și Suedia s-ar putea opune.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri