Ultimele modificări la legea pensiilor publice. Proiectul trece fulger, dar nu fără scandal, de Parlament. Ce urmează

Ultimele modificări la legea pensiilor publice. Proiectul trece fulger, dar nu fără scandal, de Parlament. Ce urmează

Camera Deputaților a dat undă verde proiectului legii pensiilor după ședințe cu scântei, fiind aduse câteva modificări față de forma de la Senat, astfel încât acestea să nu scadă deloc, iar minerii să se poată pensiona mai devreme față de alte categorii.

Deputații au dat votul final pe proiectul de lege al pensiilor publice FOTO Shutterstock

Deputații au dat votul final pe proiectul de lege al pensiilor publice FOTO Shutterstock

Inițiativa a trecut de plenul Camerei Deputaților cu 199 de voturi „pentru”, 39 „împotrivă” și 17 „abțineri”.

Una dintre modificările adoptate la Camera Deputaților prevede că „în cazul în care, în urma procesului de recalculare prevăzut la alin. (1), rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată sau cuvenit, se plătește pensia în cuantumul stabilit și aflat în plată anterior recalculării, până la data la care se va obţine un cuantum al pensiei mai mare decât acesta ca urmare a majorării valorii punctului de referință”.

Deputații s-au răzgândit în cazul minerilor, care la Senat s-au trezit că nu vor avea o altă regulă privind pensionarea. Coaliția a hotărât ca minerii să se poată pensiona în continuare în condițiile actuale. Amendamentul adoptat în comisii prevede ca vârsta de pensionare a acestora să fie redusă cu 20 de ani, pentru cei care au lucrat în subteran, și cu 15 ani pentru cei care au lucrat la suprafață.

La comisii, mai mulți aleși AUR, în frunte cu George Simion, au venit cu pancarte și au protestat față de proiectul de lege. Pe unele dintre acestea scria, ironic, să fie mărite cu 60%, în condițiile în care ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a punctat în aproape intervențiile publice faptul că din septembrie 2024 pensiile vor crește cu 40%. Cu toate acestea, sursa pentru măririle de anul viitor e încă necunoscută.

După ce a fost votat raportul de admitere de la Comisia de muncă, Gheorghe Chiş, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România (FNSAR), a declarat că intră în greva foamei pentru că nu vor mai avea condițiile speciale pentru pensionare, așa cum erau ele în legislația în vigoare.

Principalele prevederi

Conform proiectului Guvernului, de la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024, pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.

Dreptul la pensie se obţine după minimum 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul etc.). Totodată, urmează să se egalizeze treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani.

Puterea nu a acceptat niciun amendament al Opoziției, nici de la USR, nici de la AUR, dar nici de la UDMR. Unul dintre specialiștii USR pe zona de muncă și pensii, deputatul Cristian Seidler, a propus opționalitatea pentru cotizarea la pilonul 1 de pensii, așa cum de-a lungul timpului s-a încercat cu pilonul 2 de pensii. Puterea a respins însă amendamentul.

Două zile pentru atacarea la CCR

În condițiile în care proiectul de lege este în procedură de urgență, acesta poate fi sesizat la CCR de către Opoziție în două zile. Iar termenul curge din ziua adoptării, după cum a anunțat președintele de ședință.

Un demers similar, însă înaintea promulgării de către șeful statului, poate fi inițiat de Înalta Curte de Casație și Justiție, Guvern (dacă e nemulțumit) sau de președintele Klaus Iohannis, politician care are la îndemână și instrumentul reîntoarcerii proiectului în Parlament (procedura reexaminării).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri