Ultimele mesaje de pe submersibilul Titan aflat în căutarea epavei Titanicului: „Totul este bine aici”. Noi detalii ale anchetei

Ultimele mesaje de pe submersibilul Titan aflat în căutarea epavei Titanicului: „Totul este bine aici”. Noi detalii ale anchetei

Garda de Coastă a SUA dezvăluie noi detalii despre ultimele momente la bordul submersibilului Titan care a făcut implozie în iunie 2023, în fatidica misiune spre epava Titanicului în care au murit toți cei cinci membri ai echipajului. Audierile privind cauza dezastrului sunt în curs.

Submersibilul Titan a făcut implozie în vara anului 2023. FOTO Profimedia

Submersibilul Titan a făcut implozie în vara anului 2023. FOTO Profimedia

„Totul este bine aici”, este unul dintre ultimele mesaje ale echipajului dinaintea imploziei, conform unei reconstituiri animate a călătoriei submersibilului, potrivit The Guardian .

Animația a fost prezentată de Garda de Coastă a SUA, luni, în prima zi a audierilor de două săptămâni cu privire la cauzele imploziei.

Echipajul de la bordul navei Titan comunica prin mesaje text cu personalul de la bordul navei de sprijin Polar Prince, conform prezentării.

După un schimb de mesaje cu privire la adâncimea și greutatea submersibilului pe măsură ce cobora, contactul a fost pierdut.

Ulterior, Polar Prince a trimis apoi mesaje repetate, întrebând dacă Titan mai poate vedea nava pe ecranul său de la bord. Unul dintre răspunsurile finale ale Titanului, care a devenit neclar pe măsură ce submersibilul cobora, a fost „totul este bine aici”.

Tragedia în care au pieit toți cei cinci membri ai echipajului a avut loc pe 18 iunie 2023. Titan a făcut implozie, declanșând o dezbatere la nivel mondial cu privire la viitorul explorării subacvatice private

În observațiile lor inițiale, reprezentanții Pazei de Coastă au declarat că submersibilul a fost lăsat expus la intemperii în timp ce era depozitat timp de șapte luni în 2022 și 2023, iar coca nu a fost niciodată revizuită de părți terțe, așa cum este procedura standard, au spus aceștia.

Presiuni pentru ca Titanul să ajungă în apă

Tony Nissen, fost director de inginerie al companiei care deținea Titanul și primul martor al audierii, a declarat că s-a simțit grăbit să înceapă operațiunile în perioada în care lucra pentru companie, arată The Guardian.

Când a fost întrebat dacă au existat presiuni pentru ca Titanul să ajungă în apă, el a răspuns: „100%”.

Întrebat de Comisia maritimă dacă a simțit că presiunea exercitată de Stockton Rush, co-fondatorul OceanGate, a compromis deciziile și testele de siguranță, el a răspuns după o pauză lungă: „Nu ... este o întrebare la care este dificil să răspund, deoarece, având în vedere timpul infinit și bugetul infinit, ai putea face teste infinite”.

Titanul a fost lovit de fulger în timpul unei misiuni de testare

Tony Nissen a mai spus că Titanul a fost lovit de fulger în timpul unei misiuni de testare în 2018, iar acest lucru i-ar fi putut compromite carena.

Fostk director a mărturisit că a fost concediat în 2019, în același an în care nu ar fi lăsat submersibilul să meargă la epava Titanicului.

„Nu mă urc în el”

Nissen a mai declarat că i-a spus lui Rush că Titanul „nu funcționează așa cum am crezut”.

El a precizat că, deși submersibilul a trecut ulterior prin alte teste și ajustări înainte de scufundările sale ulterioare la Titanic, nu avea încredere în personalul de operațiuni și a mărturisit că, atunci când Stockton i-a cerut să piloteze submersibilul, el a răspuns: „Nu mă urc în el”.

„Sperăm că această audiere va contribui la elucidarea cauzei tragediei și la prevenirea repetării unor astfel de evenimente”, a declarat Jason Neubauer de la biroul de investigații al Pazei de Coastă, care a condus audierea.

Și Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor efectuează o anchetă în acest caz.

OceanGate și-a suspendat activitatea după implozie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…