ULTIMA ORĂ/Parchetul Tribunalului Suceava a preluat ancheta privind situația infectărilor cu Covid de la Spitalul județean
Parchetul Judecătoriei Suceva a declinat la Parchetul Tribunalului Suceava dosarul 111/P/2020 privind infectările cu coronavirus de la Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din oraș încă din data de 25 martie, a declarat pentru G4Media.ro purtătorul de cuvânt al PT Suceava, procurorul Cristina Ciornei.
Declinarea s-a făcut după ce a fost înregistrat primul deces confirmat de coronavirus. Ancheta se desfășoară deocamdată in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor alineatele 2 și 5 și abuz în serviciu.
Potrivit Codrului penal, articolul articolul 352, zădărnicirea combaterii bolilor:
(2) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
(…)
(5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Potrivit unor surse judiciare, ancheta este îngreunată de faptul că managerul suspendat de la Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou”, Vasile Rîmbu, este la izolare, fiind suspect de infectare cu coronavirus, iar spitalul este închis. Managerul este vizat de anchetă întrucât a chemat medicii și asistenții la sputal, invocând un ordin de ministru care nu a existat. Nerespectarea regulilor privind prevenirea sau combaterea coronaviruslului a dus la infectarea mai multor pacienți și cade medicale și la decesul a 22 de persoane.
Pe 24 martie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, a emis un comunicat de presă în care a anunțat că a deschis un dosar penal in rem după ce a examinat mai multe articole din data de 23 martie publicate în mediul on-line. Sesizarea din oficiu s-a făcut pentru săvârşirea infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor şi abuz în serviciu, ”în sensul că la nivelul instituţiilor judeţului Suceava nu au fost respectate măsurile dispuse cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase”.
„Totodată, din conţinutul publicaţiilor on-line a rezultat faptul că anumiţi funcţionari publici din sistemul medical şi-au exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere intereselor legitime ale cetăţenilor, prin aceea că, în contextul pandemiei existente la nivel mondial, au solicitat cadrelor medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava prezenţa, la data de 23.03.2020, la serviciu, a persoanelor testate pozitiv, negativ şi a celor suspecte, rezultând într-o posibilă contaminare, în masă”, se arată în comunicat.
Potrivit acestuia, în acest context, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a dispus începerea urmăririi penale, in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sus-menţionate, cauză aflată în urmărire penală proprie, cu sprijinul structurilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, bazată pe o comunicare interinstituţională şi cu respectarea măsurilor sanitar-epidemiologice.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanţelor de comitere a faptelor şi a stabilirii răspunderii penale a tuturor participanţilor, urmând ca cercetările să fie extinse şi sub aspectul săvârşirii altor infracţiuni şi al lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Context. Municipiul Suceava și 8 comune limitrofe au intrat în carantină totală din cauza răspândirii rapide a coronavirusului, potrivit Ordonanței Militare numărul 6.
Mai mult de un sfert din pacienții infectați cu coronavirus și o treime din morți au fost înregistrați în Suceava. În timpul anunțului, România a intrat în scenariul IV, depășind 2000 de persoane infectate.
Pe 25 martie, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a confirmat pentru G4Media.ro suspendarea din funcție a managerului spitalului județean Suceava, Vasile Râmbu, și numirea unui manager interimar în persoana doctorului Florin Filip, șeful secției de chirurgie și ortopedie pediatrică din același spital.
Gheorghe Flutur a precizat că a fost o solicitare expresă a ministrului sănătății, Victor Costache, de suspendare din funcție a managerului Vasile Râmbu, pentru deficiențe manageriale găsite în urma controlului efectuat de ministerul sănătății în acest zile la spital.
Flutur este internat la Spitalul Județean Suceava după ce a fost testat pozitiv cu coronavirus.