ULTIMA ORĂ Un avion militar MIG-21 s-a prăbușit în județul Mureș / Pilotul s-a catapultat

ULTIMA ORĂ Un avion militar MIG-21 s-a prăbușit în județul Mureș / Pilotul s-a catapultat

Un avion militar MiG-21 LanceR care făcea un zbor de instrucție s-a prăbușit marți după-amiază în județul Mureș, iar pilotul a reușit să se catapulteze.

Inspectoratul General al Aviaţiei din MAI a transmis că se intervine cu un elicopter pentru a-l prelua pe pilot și a-l transporta de la Deta la un spital din Târgu Mureş.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, aeronava MiG 21 LanceR de la Baza 71 Aeriană Cîmpia Turzii făcea un zbor de instrucție. Avionul s-a prăbușit în jurul orei 14.30, la în apropierea localității Dedrad, județul Mureș, într-o zonă nelocuită.

Pilotul a reușit să execute manevra de catapultare și este în stare stabilă, conștient și cooperant cu echipele de intervenție ajunse la fața locului, precizează MApN.

Conform sursei citate, conducerea bazei aeriene a pus în aplicare de urgență planul de intervenție în astfel de situații, iar o comisie numită la nivelul Statului Major al Forțelor Aeriene se va deplasa de urgență la locul prăbușirii pentru investigarea evenimentului.

Avioanele MiG 21 au intrat în dotarea Forțelor Aeriene Române în anii '60-'80, aproape 400 la număr. Ulterior, după căderea comunismului, Forțele Aeriene au decis modernizat a 111 de aeronave cu avionică nouă și sisteme care să fie compatibile NATO. Așa a aparut modelul LanceR, avioanele modernizate la acest standard intrând treptat în dotarea Forțelor Aeriene între 1997 și 2002.

Numărul exact de avioane de vânătoare MiG 21 LanceR care mai sunt încă în uzul Forțelor Aeriene Române e ținut confidențial, însă estimările neoficiale arată că în momentul de față Armata se bazează pe 30 de astfel de aparate, pratic mai puțin de două escadrile complete (n.r. - o escadrilă este formată din 16 aeronave).

În realitate însă, numărul avioanelor MiG 21 LanceR care chiar sunt funcționale și sunt folosite este și mai mic - undeva spre 24-26 de aeronave, au precizat pentru HotNews.ro mai multe surse din domeniu.

În prezent, avioanele MiG 21 LanceR rămase în uz mai operează de pe două baze aeriene: la Câmpia Turzii și la Mihail Kogălniceanu (ca anexă la baza aeriană 86 de la Borcea). În trecut, MiG-uri 21 mai erau staționate și la Bacău.

Deși au rămas puține în uz și sunt aproape de finalul resursei de viață - MiG-urile 21 LanceR vor continua să fie folosite cel puțin cinci-șase ani de acum încolo, dacă nu chiar mai mult, având în vedere întârzierile cu care se confrunta programul F16.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”