ULTIMA ORĂ Un anticorp care ar putea neutraliza coronavirusul a fost descoperit de Universitatea din Pittsburgh

ULTIMA ORĂ Un anticorp care ar putea neutraliza coronavirusul a fost descoperit de Universitatea din Pittsburgh

Medicamentul experimental ar putea fi administrat prin inhalare sau prin plasturi adezivi țepoși, spun oamenii de știință de la University of Pittsburgh School of Medicine (UPMC). Ei au izolat „cea mai mică moleculă biologică”, aceasta „neutralizând complet și specific” SARS-CoV-2, provocată de noul coronavirus.


Anticorpul, care este de 10 ori mai mic decât unul de dimensiuni normale, a fost folosit pentru a crea un medicament numit Ab8, despre care cercetătorii speră că va putea preveni și trata virusul. Ei au raportat că medicamentul s-a dovedit până acum „de mare eficacitate în prevenirea și tratarea infecției SARS-CoV-2” la șoareci și hamsteri. Nu a dat nici semne că ar putea avea efecte colaterale negative la oameni, deoarece nu acționează asupra celulelor umane.

„Ab8 nu numai că are potențial ca terapie pentru Covid-19, dar poate fi folosit și pentru a-i feri pe oameni de infecția SARS-CoV-2”, a spus John Mellors, coautor și șef al diviziei de boli infecțioase la Pitt și UPMC. Xianglei Liu de la Pitt este de asemenea coautor al studiului.

„Anticorpi de talie mai mare au fost eficienți împotriva altor boli infecțioase și au fost bine tolerați, dându-ne speranța că poate fi un tratament eficace pentru pacienți cu Covid- 19 și pentru protecția celor care nu au avut boala și nu sunt imuni”, a adăugat dr. Mellors.

Cercetătorii spun că „gândesc nonconformist” despre administrarea medicamentului. Raportul sugerează că metode alternative de administrare pot fi posibile, inclusiv inhalarea sau un plasture adeziv țepos.

„Dimensiunea maică permite să fie dat ca un medicament inhalat sau intradermal, mai degrabă decât prin injecție intravenoasă, cum este cazul anticorpilor monoclonali aflați în prezent în dezvoltare”, scrie în raport.

În timpul testelor inițiale, chiar și la doza cea mai mică, Ab8 a redus de 10 ori numărul virusurilor infecțioase la șoareci, în comparație cu cei care n-au primit tratamentul.

„Pandemia Covid-19 este o provocare globală cu care se confruntă omenirea, dar știința biomedicală și creativitatea umană sunt capabile să-i facă față”, a spus dr. Mellors, Distinguished Professor of Medicine și care conduce și Catedra pentru Eliminare Globală a HIV și AIDS la UPMC.

( The Independent ).
 


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...