ULTIMA ORĂ Turcia a descoperit gaze în Marea Neagră, în perimetrul apropiat de zona românească Neptun Deep, exploatată de consorțiul Exxon

ULTIMA ORĂ Turcia a descoperit gaze în Marea Neagră, în perimetrul apropiat de zona românească Neptun Deep, exploatată de consorțiul Exxon

Turcia ar fi descoperit gaze în Marea Neagră, scrie  Bloomberg , citând două surse apropiate Guvernului turc. Chiar dacă nu există o informație oficială în acest sens și nici detalii despre dimensiunea forării, publicația relatează că turcii au început exploatarea încă de acum câteva luni, în zona Tuna 1, care se află în zona perimetrului românesc Neptun Deep din Marea Neagră, unde în urmă cu 8 ani consortiul ExxonMobil – OMV Petrom descoperea zăcăminte importante de gaze.

Bloomberg relatează că informația privind descoperirerea de gaze a fost dezvăluită de cele două surse după ce președintele  Recep Tayyip Erdogan a ieșit public promițând că vineri le va aduce turcilor „vești bune”, care „vor crea o nouă eră pentru națiune”. Erdogan a promis, de asemenea, că explorarea de energie în apele mediteraneene va continua, în ciuda contestațiilor lansate de Uniunea Europeană.

După anunțul promițător lansat public de Erodgan, lira a crescut în raport cu dolarul, cu 1,2%. De asemenea, acțiunile listate la Bursă ale Turkiye Petrol Rafinerileri AS și ale producătorului petrochimic Petkim Petrokimya Holding AS au crscut cu 8,1%, resctiv 9,9%.

„Nu cred că este surprinzător faptul că exploatarea va da rezultate. În funcție de dimensiunea descoperirii (de partea Turciei – n.red), mă aștept ca cel puțin o parte din TurkStream să devină inactivă. De ce-ar mai vrea Turcia să continue să importe gaz din Rusia?” a comentat Christoph Merkel, directorul de consultanță al Merkel Energy. „Bulgaria, Ucraina, Grecia ar putea fi printre cele foarte interesate să cumpere acel gaz, dacă Turcia decide să îl exporte”, a mai adăugat el, citat de Bloomberg.

Descoperirea turcească vine pe fondul disputelor teritoriale cu Grecia și Cipru în estul Mediteranei, unde Turcia caută activ petrol și gaz, în ciuda contestațiilor celor două state. Franța și-a sporit temporar prezența militară pentru a îndepărta o eventuală apropiere a turcilor, iar cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că UE este preocupată de tensiunile crescute.

Ankara și-a reluat explorarea în apele Mediteranei săptămâna trecută, după ce negocierile dintre Germania și Grecia s-au prăbușit, în urma deciziei Atenei de a semna un acord de delimitare maritimă cu Egiptul, ca răspuns la acordul similar dintre Turcia și Libia. Și Erdogan a transmis că presiunea europeană nu-l va face să schimbe direcția.

Zona Tuna-1, situată la aproximativ 150 de kilometri de coasta Turciei, se află în apropierea zonei în care granițele maritime ale Bulgariei și României se întâlnesc, nu departe de zona Neptun, care aparține României și în care cea mai mare descoperire de gaze din Marea Neagră a fost făcută de consorțiului Exxon/Petrom.

Bloomberg mai spune că și România are proiecte de forare pe o arie mai restrânsă, reamintind despre planurile și implicațiile mai multor companii petroliere.

Anu trecut, ExxonMobil anunța că intenționează să-și vindă cota sa de 50% din drepturile asupra perimetrului Neptun Deep, la care este și operator. Bloomberg relatează de asemenea, despre Grupul Carlyle care de asemenea are proiect de investiție în perimetrul României, urmărind să obțină gaz în 2021.

Mai precis, Carlyle Group, un gigant în întreaga lume – prin intermediul companiei Black Sea Oil & Gas (BSOG), investește în producţia de gaze din zăcămintele concesionate în Marea Neagră. BSOG este deţinută de subsidiara sa Carlyle International Energy Partners (CIEP), care este acţionar majoritar, şi de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), acţionar minoritar, din noiembrie 2017. Compania a intrat în România prin cumpărarea afacerilor Sterling Resources, inclusiv a perimetrelor de explorare din Marea Neagră.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…