ULTIMĂ ORĂ Tot Guvernul, chemat la staborul PSD! Ce miniștri vor fi schimbați. Dragnea e turbat!
ULTIMĂ ORĂ Tot Guvernul, chemat la staborul PSD! Ce miniștri vor fi schimbați. Dragnea e turbat! Social-democrații vor să-l pedepsească pe ministrul Tudorel Toader și să-i retragă sprijinul politic după ce acesta a refuzat sistematic să adopte ordonanțele privind modificarea codurilor penale și contestația în anulare atât de necesare pentru Liviu Dragnea și PSD. Astfel, cu riscul de a crea o nouă criză politică la nivel guvernamental, conducerea PSD va discuta miercuri, în ședința Comitetului Executiv, două puncte fierbinți: retragerea sprijinului politic pentru Tudorel Toader și reorganizarea guvernamentală. Mai mult, pentru a forța încă o dată plecarea lui Toader, tot astăzi, după ședința Comitetului Exectutiv, PSD a a convocat plenul la Senat pentru votul la moțiunea împotriva ministrului Justiției.
UPDATE 11.57 La sosirea la ședința CEX, liderul PSD Vrancea, Marian Oprișan, s-a declarat nemulțumit de ministrul Justiției, însă a refuzat să răspundă dacă este de acord cu înlocuirea acestuia.
"Va fi o discuție extrem de serioasă în CEX. Ce a decis CCR legat de constituționalitatea articolelor de lege din Codurile penale trebuia să intre în vigoare în 45 de zile. Nu au intrat. Ministrul Justiției și Guvernul aveau o imensă responsabilitate", a declarat Oprișan, întrebat despre o evantuală decizie în CEX de schimbare din funcție a ministrului Justiției.
UPDATE 11.35 Premierul Viorica Dăncilă a ajuns la Parlament și a intrat în biroul liderului PSD, Liviu Dragnea. Ea nu a făcut nicio declarație.
UPDATE 10.25 Moțiunea contra ministrului justiției va fi dezbătută și votată începând cu ora 15.00, a decis miercuri dimineață Biroul Permanent al Senatului.
Comitetul Executiv al PSD se întrunește la Parlament începând cu ora 12.00, iar la ședință sunt invitați toți miniștrii cabinetului Dăncilă.
Întâlnirea are loc în contextul în care în interiorul partidului există o presiune puternică din partea lui Liviu Dragnea și a apropiațiilor acestuia asupra premierului Viorica Dăncilă, care nu dorește să-l remanieze pe ministrul Justiției, scrie HotNews.ro .
De altfel, relația dintre Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea s-a răcit constant în ultima lună în urma refuzului adoptării ordonanțelor de urgență pe Codurile penale și contestația în anulare. Social-democrații consideră că Dăncilă l-a protejat pe ministrul Justiției și, alături de acesta, a refuzat să-și asume adoptarea ordonanțelor.
Tensiunea și presiunea la nivelul Guvernului a crescut în momentul în care Dragnea i-a cerut public premierului să ia o decizie în ceea ce privește înlocuirea lui Toader, iar aceasta nu a făcut-o.
Liviu Dragnea: "Ca membru al unui Guvern asumat de un partid mare, într-o perioadă destul de agitată exact din motivele astea false, nu poţi să te joci cu aşa ceva. Aici este vorba despre o responsabilitate foarte mare pe care trebuie să ţi-o asumi şi nu poţi să enunţi ceva după care să te joci cu enunţul, mai ales că sunt foarte sensibile. Asta este cea mai mare supărare. Nu are nimeni ceva cu domnul Toader personal, ba dimpotrivă, îi respect pregătirea. Nu discut altceva. Asta este marea supărare şi nu are rost să o ascund. Am spus-o şi dumnealui, am spus-o foarte cinstit şi fără patimă, fără ceartă (...) În ședința CEX nu va fi subiectul principal, dar, şi vreau să închei cu asta, eu personal am o foarte mare supărare".
Surse social-democrate au declarat pentru HotNews.ro că în ședința CEX apropiații lui Dragnea își vor exprima nemulțumirile la adresa ministrului Justiției și vor cere retragerea sprijinului politic pentru el. Se așteaptă un vot de blam majoritar la adresa acestuia, iar premierul Viorica Dăncilă ar fi astfel nevoită să se supună și să îl demită. Dragnea se teme însă că Dăncilă ar putea refuza în continuare și, pentru a crește presiunea, social-democrații au pus pe ordinea de zi de miercuri de la Senat dezbaterea și adoptarea moțiunii simple împotriva lui Tudorel Toader.
Astfel, pentru a forța încă o dată demisia lui Toader, PSD a a convocat plenul la Senat miercuri, după ședința Comitetului Exectutiv. Strategia este ca senatorii PSD să pună presiune pe premier și să voteze moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției, validând oficial retragerea sprjinului politic.
În funcție de modul în care se vor derula discuțiile în CEX, conducerea PSD vrea să propună Guvernului o reorganizare guvernamentală în locul remanierii, sub pretextul că doi dintre miniștri candidează la alegerile europarlamentare (Rovana Plumb și Natalia Intotero) și trebuie schimbați, iar alții au deranjat conducerea PSD.
Neoficial, sunt vehiculate pentru remanaiere numele lui Viorel Ștefan, vicepremier, George Ciamba, ministru delegat pentru afaceri europene, și Ioan Deneș, ministru al Apelor și Pădurilor.
Varianta reorganizării Guvernului este considerată mai simplă de PSD pentru că ar necesita un vot în Parlament și ar evita problema validări miniștrilor de către președintele Klaus Iohannis.
În acest moment, majoritatea PSD-ALDE are 240 de parlamentari , număr suficient având în vedere că pentru a trece o reorganizare este nevoie de jumătate plus unu din numărul mandatelor, mai exact 233.
De altfel, Liviu Dragnea a discutat marți, în biroul său, despre retragerea sprijinului politic lui Tudorel Toader și despre reorganizarea guvernamentală cu partenerul de Coaliție, Călin Popescu Tăriceanu. ALDE va merge alături de PSD în continuare și va susține decizile pe care social-democratii le vor lua în sedința CEX.
Potrivit surselor Hotnews.ro, Tăriceanu nu ar fi de acord cu dorințele lui Liviu Dragnea, dar este presat de cererea DNA de urmărire penală ținută de PSD în stand-by la Senat.