ULTIMA ORĂ Profesorii vor primi măriri de salarii, la fel ca angajații din sănătate/Nu mai scade pragul la microîntreprinderi

ULTIMA ORĂ Profesorii vor primi măriri de salarii, la fel ca angajații din sănătate/Nu mai scade pragul la microîntreprinderi

Ministerul Finanțelor a decis modificarea proiectului ordonanței-trenuleț. Pragul la microîntreprinderi nu mai scade. A dispărut din noua varianta.

Una dintre primele modificări care sare în vedere este legată de salariile pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ.

Astfel începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021.

În varianta inițială se înghețau, la fel ca toate salariile bugetarilor, cu excepția celor din sănătate.

În continuare, pentru personalul care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. II ”Familia ocupațională de funcții bugetare ”Sănătate și asistență socială”, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.

În rest, pentru ceilalți bugetari salariile sunt înghețate.

Proiectul prevede:

• menținerea în anul 2022 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

• menținerea în anul 2022 a cuantumului indemnizației de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2021


Indemnizația de vacanță pe care o puteau acorda ordonatorii de credite se va da din 2027
munca suplimentară a bugetarilor se va compensa numai cu timp liber corespunzător.
Excepție fac personalul militar, polițiștii, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională care desfășoară activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale. Pentru aceștia se acordă drepturile prevăzute de legislația în vigoare în luna iunie 2017, asigurându-se astfel o continuare a măsurilor adoptate în acest sens începând cu anul 2014.

Aceste drepturi urmează a se acorda în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivel de ordonator principal de credite.

În cazul polițiștilor de penitenciare, limita de 3% se stabileşte la nivelul bugetului centralizat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Prin excepție, în perioada stării de alertă instituită prin hotărâri ale Guvernului, personalul de specialitate din cadrul direcțiilor de sănătate publică poate beneficia de plata orelor suplimentare.


Nu se vor acorda în anul 2022 bilete de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă și nici premiilor. Excepție: în anul 2022 se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale și naționale pe discipline de învățământ și pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia, cu încadrarea în alocarea bugetară.

Salariul minim pentru 24 luni

S-au păstrat prevederile cu privire la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Acesta va putea fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă.

După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Prevederile se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă cu o durată de peste 24 de luni.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”