ULTIMA ORĂ Președintele PNL Neamț, deputatul Mugur Cozmanciuc, trimis în judecată de DNA pentru o mită de 500.000 de lei

ULTIMA ORĂ Președintele PNL Neamț, deputatul Mugur Cozmanciuc, trimis în judecată de DNA pentru o mită de 500.000 de lei

Deputatul liberal Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi promis numirea unei anumite persoane la conducerea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, pentru care a cerut 500.000 de lei.

Comunicatul Direcției Naționale Anticorupție:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

COZMANCIUC CORNELIU-MUGUREL, la data faptei și în prezent deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

MARCOCI VLAD, la data faptei inginer în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,

Persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În perioada 4 – 27 noiembrie 2019, inculpatul Cozmanciuc Corneliu-Mugurel ar fi pretins de la inculpatul Marcoci Vlad suma de 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcția de director general al Administrației Naționale „Apele Române” (A.N.A.R.) o persoană apropiată de omul de afaceri.

Banii urmau să fie remiși în două tranșe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri.

Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie 2020, în funcția de director general al A.N.A.R. a fost numită o altă persoană.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Hm! Pe asta o știați?

4 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

5 Care o fi faza cu știrea asta?