UPDATE, joi, 27 octombrie, ora 6:59 Bărbatul a fost depistat de către polițiștii Secției 19 în noaptea dintre miercuri și joi. Acesta urmează să fie condus la sediul Brigăzii Rutiere în vederea continuării cercetărilor.
Știrea inițială:
Tânărul care a fost surprins miercuri seara drogat în traficul din Capitală, în zona intersecției b-dul Ghe. Șincai cu b-dul Tineretului, își bate joc de polițiști după ce era să lovească trei jandarmi și câțiva pietoni.
Șerban Michelle Antonio care a mai fost implicat într-un dosar pentru consum de droguri n-a fost încă găsit de polițiști dar postează story-uri de pe contul de instagram „w33”. Ultimul filmuleț este de după incidentul din această seară. La curent cu faptul că este căutat de polițiști, el s-a filmat din cada în care face baie împreună cu o persoană feminină. În video se aude cum le transmite polițiștilor: „Hai, mă, mă luați cu nightvision-ul dacă e…”
Pe tot parcursul zilei, acesta a postat mai multe filmulețe din mașina Mercedes pe care o conduce, iar din imagini se poate vedea/auzi că se află sub influența drogurilor. Într-unul din filmulețe apare cu o persoană feminină și mai multe buchete de floarea soarelui, afirmând că „fata a vrut să mănânce semințe”. Într-un alt video amenință polițiștii: „Și ce dacă ești gabor haladit, să moară familia mea dacă te lasă sa dormi liniștit, bricegele te așteaptă…”.
În jurul orei 19:10 Șerban Michelle Antonio a fost surprins de polițiști în trafic în zona Tineretului, după ce a încălcat mai multe reguli de circulație. Polițiștii au transmis că individul ar fi fugărit și o fată.
Grav este că acesta, ingnorând blocajul și somațiile polițiștilor, a pornit în trombă mașina Mercedes lovind autovehiculele din fața. Era să-i lovească și pe cei trei jandarmi care flancau mașina, inclusiv pe pietonii care se angajaseră să traverseze.
Polițiștii au descoperit mașina, la scurt timp după incident, dar nu și pe individ, care și-a continuat story-ul pe Instagram.
Șerban Michelle Antonio este șoferul care i-a sfidat pe polițiști miercuri seara, 26 octombrie, și a lovit două mașini în fuga sa. Bărbatul are antecendente penale. Oamenii legii nu l-au prins încă.
UPDATE 23.20 Conducătorul auto adresează pe rețelele sociale amenințări la adresa polițiștilor care l-au somat să oprească.
”Stați, mă, cuminți”, le spune el, printre altele, polițiștilor.
Cei de la Sindicatul Europol au postat pe Facebook secvențe din filmulețele postate de șofer alături de mesajul:
”Care sunt primele sentimente care vă încearcă atunci când vedeți un astfel de personaj care sfidează orice regulă de circulație și e dispus să treacă cu autoturismul peste jandarmi, polițiști, pietoni?
Lașul din imagine, pe cât de “zmeu” este pe rețelele de socializare, pe atât de laș a fost în momentul în care a fost oprit de echipajul rutier. A fugit cu riscul de a ucide și ulterior, pe o stradă din sectorul 4, și-a abandonat mașina cumpărată din venituri pentru care sigur a plătit taxe și impozite.
Îi recomandăm individului să nu doarmă acasă că e pregătit patul într-unul din centrele de reținere și arestare preventivă”.
UPDATE 21:43 Potrivit informațiilor G4Media, individul din Mercedes ar fi fost identificat. Este vorba depsre Șerban Michelle Antonio, care în 2020 a fost implicat într-un dosar pentru consum de droguri.
Un individ periculos a fost descoperit miercuri seara în trafic, în cartierul Tineretului, în Sectorul 4, București. Din imagini se vede cum polițiștii încearcă să-l oprească și să-l facă să coboare din bolidul pe care-l conduce, însă bărbatul nu ține deloc cont de somații. Potrivit informațiilor G4Media, individul se afla sub influența substanțelor interzise.
El pleacă în trombă deși e flancat de poliție, lovind și autoturismul din față.
Conform informațiilor G4Media, bărbatul nu a fost încă găsit.