ULTIMA ORĂ Oana Mizil, în spital după ce a fost bătută de Marian Vanghelie!
Oana Mizil a ajuns la spital cu lovituri la nivelul feței! Mai mult, reprezentanții spitalului sunt cei care au anunțat poliția!
Se pare că doctorii de la spitalul Elias, acolo unde a ajuns Oana Mizil, sâmbătă seară, sunt cei care au alertat poliția. Aceasta ar fi fost lovită în zona feței, dar și pe unul dintre brațe.
Surse din spital spun că iubita fostului primar a fost externată în cursul zilei de duminică și a plecat la fratele ei.
Potrivit acelorași surse, Doamna Mizil a ajuns la Elias cu cefalee și a spus că a fost agresată. Medicii i-au făcut un CT iar rezultatele au fost bune. Se pare că aceasta își dorea foarte mult un certificat medico-legal, medicii de la Elias i-au spus că ei nu îi pot elibera acest certificat. Atunci i-au dat toate actele medicale și a plecat.
Cei doi încă nu au fost audiați de polițiști, dar ordinul provizoriu va fi prezentat instanței pentru a fi prelungit pentru o perioadă de 30 de zile.
Redăm mai jos integral comunicatul oficial al Poliției:
La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 02:08, polițiștii Stațiunii Snagov au fost sesizați, prin apel 112, de către un spital din București, cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgențe, a fost transportată cu un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale, o pacientă, în vârstă de 45 de ani, din comuna Snagov, care a afirmat la internare, că a fost agresată fizic de către concubinul său.
Polițiștii din Snagov s-au deplasat la respectiva unitate spitalicească, iar, în urma activităților specifice desfășurate, s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
De asemenea, polițiștii Stațiunii Snagov au aplicat formularul de evaluare a riscului, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică și rezultând existența riscului iminent, au emis Ordin de Protecție Provizoriu, împotriva concubinul persoanei vătămate.
------
În 13 mai, fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a fost condamnat de Tribunalul București la 11 ani și 8 luni de închisoare în procesul de corupție în care a fost trimis în judecată de DNA în 2015. Decizia instanței nu este definitivă.
De asemenea, fostul primar al Sectorului 5 este obligat de instanță să plătească daune materiale de 15.044.700 de euro către Primăria de sector, constituită parte civilă în proces. Instanţa a dispus și confiscarea specială a mai multor bunuri şi menţinerea sechestrului asigurător dispus de către procuror, până la concurenţa sumei de 15.044.700 euro. În schimb, Tribunalul București a decis ridicarea măsurile asigurătorii pe bunurile şi sumele de bani aflate în conturile Oanei Niculescu-Mizil, soția lui Marian Vanghelie.
Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în iulie 2015 pentru nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani.
Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un "comision" de 20% din încasări).
Aceste foloase au fost pretinse şi primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria Sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar şi pentru a dispune plata lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei).
Marian Vanghelie a fost primarul Sectorului 5 între anii 2000 şi 2016, iar la alegerile locale din septembrie 2020 a candidat fără succes pentru un nou mandat.