ULTIMA ORĂ Lista de contraindicații la vaccinurile împotriva COVID-19 de la Pfizer BioNTech, Moderna, AstraZeneca Oxford și Johnson&Johnson

ULTIMA ORĂ Lista de contraindicații la vaccinurile împotriva COVID-19 de la Pfizer BioNTech, Moderna, AstraZeneca Oxford și Johnson&Johnson

Comitetul de coordonare a vaccinării (CNCAV) a publicat, luni, lista de contraindicaţii la vaccinurile aflate în circulație în România împotriva COVID-19. Toate cele patru seruri, de la Pfizer BioNTech, Moderna, AstraZeneca Oxford și Johnson&Johnson – autorizate de EMA în țările UE -, sunt contraindicate persoanelor cu hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii produsului, se arată în tabelul făcut public.

Dacă acestea sunt singurele două contraindicații la Pfizer BioNTech și Moderna, vaccinurile de la AstraZeneca și Johnson&Johnson nu pot fi administrate persoanelor care suferă de anumite sindromuri, după cum urmează:

  • Comirnaty – Pfizer BioNTech (vaccin în 2 doze – ARN mesager) Contraindicații: Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții produsului.
  • Spikevax – Moderna (vaccin în 2 doze – ARN mesager) Contraindicații: Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții produsului.
  • Vaxzevria – AstraZeneca Oxford (vaccin 1 doză – Vector viral nereplicativ) Contraindicații: 1. Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții produsului/ 2. Persoanele care au prezentat sindrom de tromboză cu trombocitopenie (STT) după vaccinare/ 3. Persoanele care au avut anterior episoade de sindrom de scurgere capilară.
  • Janssen Johnson &Johnson (vaccin 1 doză – Vector viral nereplicativ) Contraindicații: 1. Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții produsului/ 2. Persoanele care au avut anterior episoade de sindrom de extravazare capitala (SEC).

Vaccinurile de la AstraZeneca și Johnson&Johnson prezintă riscurile pe care EMA (Agenția Europeană a Medicamentului) le-a introdus deja pe lista de constraindicații în primăvara, după ce au fost raportate cazuri de tromboză.

Comitetul de coordonare a vaccinării explică, însă, că tratamentul anticoagulant nu impune contraindicaţie.

”Chiar dacă urmaţi tratament cu anticoagulante/aveţi trombocitopenie/orice tulburare de coagulare, vă puteţi vaccina. În mod similar oricărui vaccin, acesta va fi administrat cu prudenţă pentru a evita apariţia sângerărilor/echimozelor. Recomandăm să informaţi personalul din centrul de vaccinare”, a mai transmis CNCAV.

Specialiştii CNCAV vorbesc şi despre afecţiunile care reprezintă o contraindicaţie temporară la vaccinare.

”Vaccinarea trebuie amânată în cazul persoanelor care prezintă o afecţiune febrilă severă acută sau infecţie acută. Totuşi, prezenţa unei infecţii minore şi/sau creşterea uşoară a temperaturii, nu constituie un motiv de amânare a vaccinării”, a mai transmis CNCAV.

Mai multe informații despre vaccinurile împotriva COVID-19 se găsesc în Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP):

Comirnaty (Pfizer BioNTech) – https://bit.ly/RCP-Comirnaty
Spikevax (Moderna) – https://bit.ly/RCP-Spikevax
Vaxzevria (AstraZeneca Oxford) – https://bit.ly/RCP-Vaxzevria
Janssen (Johnson&Johnson) – https://bit.ly/RCP-Janssen
CNCAV recomandă raportarea reacțiilor adverse la ANMDMR prin accesarea următorului link: https://covid19.anm.ro/


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin