ULTIMA ORĂ În cazul asasinatului de la Arad, procurorii au schimbat încadrarea faptei la „omor calificat cu premeditare”

ULTIMA ORĂ În cazul asasinatului de la Arad, procurorii au schimbat încadrarea faptei la „omor calificat cu premeditare”

Procurorii Parchetului General au încadrat explozia de la Arad, soldată cu decesul omului de afaceri Ion Crișan, la ”omor calificat cu premeditare”, potrivit unui comunicat al instituției. Este vorba despre schimbării încadrării, de la infracțiunea de omor la cea de ”omor calificat cu premeditare”.

Una dintre ipotezele luate în calcul de anchetatori este ca explozia mașinii omului de afaceri din Arad să fi fost un asasinat la comandă, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro. Bomba ar fi fost activată de la distanță, potrivit acelorași surse.

Serviciul Român de Informații a anunțat că participă la această investigație, excluzând ipoteza unui atac terorist.

Victima este Ioan Crișan, un om de afaceri deținea una dintre puținele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată de mai mulți ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situată la câțiva kilometri de municipiu Arad. Ferma are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre acestea sunt populate de zeci de tone de pește.

Comunicatul de luni, 31 mai, al Parchetului General:

COMUNICAT privind stadiul anchetei având ca obiect explozia unui autoturism în parcarea unui magazin din Arad în dimineața zilei de 29.05.2021

În continuarea comunicatului de presă din data de 29 mai 2021, referitor la cauza având ca obiect explozia unui autoturism în parcarea unui magazin din Arad în dimineața zilei de 29.05.2021, Biroul de informare și relații publice este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele informații privind stadiul anchetei:

Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat cu premeditare, în urma exploziei decedând o persoană de sex masculin. În cursul zilei de ieri, a fost finalizată cercetarea la fața locului. Procurorul de caz a dispus realizarea mai multor lucrări criminalistice (expertize și constatări) din multiple specialități, raportat la natura complexă a aspectelor care sunt investigate.

În cauză au fost audiate mai multe persoane, în continuare fiind efectuate activități de urmărire penală în ritm continuu și susținut.

În vederea unei bune înfăptuiri a actului de justiție și soluționării cu celeritate a cauzei, au fost alocate importante resurse umane și logistice de către Poliția Română, care își desfășoară activitatea sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică.

Pe măsura derulării cercetărilor vom comunica informații suplimentare, în limitele impuse de Codul de procedură penală și de Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, aprobat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 197 din 17 septembrie 2019.

Foto: Aradon.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...