Damen anunță, printr-un comunicat transmis vineri dimineață, că a trimis o notificare de reziliere a contractului cu Statul român, după ce a vorbit de mai multe ori despre încălcarea acordului. Damen acuză statul de blocaje în procesul decizional care durează de trei ani și ”niciun alt tip de ajutor, implicare sau finanțare din partea partenerului român”. Statul român este acționar majoritar al Șantierului Mangalia, cu 51%, în timp ce compania Damen deține 49%, scrie G4Media.
- Surse din cadrul Damen au declarat pentru G4Media că societatea va rămâne acționar minoritar cu 49%, dar compania nu va mai aduce comenzi, nu va mai finanța șantierul, iar Statul român va fi nevoit să preia controlul operațional.
În comunicat se arată că ”a fost anulat cadrul legal de funcționare a asocierii dintre Damen Holding BV și statul român privind Șantierul Mangalia”. Damen a investit începând cu 2018 în șantierul Mangalia și a transferat 2% din acțiuni statului pentru a deveni majoritar, susține compania. În continuare, Damen arată că este vorba de o notificare de reziliere a Acordului de Asociere încheiat în 2018 cu partenerul român.
- ”Făcând acest pas, prevăzut în cadrul contractual al asocierii, Damen, în calitate de investitor străin, își protejează drepturile, investițiile, clienții și proiectele de la șantierul din Mangalia”, se mai arată în comunicat.
Damen susține că, începând din 2018, a decis să investească în Mangalia și a acceptat să transfere părții române 2% din acțiunile companiei care operează Șantierul Mangalia (permițând statului român să devină acționar majoritar în această companie, cu 51%), ”în schimbul primirii și păstrării controlului operațional și managerial al șantierului naval”:
- ”Pe baza acestui parteneriat cu statul român, Damen a furnizat finanțare, know-how, resurse specializate, precum și clienți și contracte în vederea transformării șantierului din Mangalia într-unul competitiv pe piața europeană. Acest lucru a fost posibil ca urmare a aprobării Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) 73/2018, care a modificat OUG 109/2011, pentru guvernanța corporativă a companiilor de stat”, se mai arată în comunicat.
În momentul de față, prin adoptarea Legii nr. 187/2023, a fost anulat cadrul juridic în baza căruia funcționa asocierea dintre statul român și Damen în ceea ce privește Șantierul Mangalia, mai transmite compania:
- ”Cadrul juridic care se aplică în prezent încalcă condițiile oferite, agreate și garantate în favoarea Damen de către statul român și structurile sale în 2018, invalidând complet principiile care au stat la baza deciziei Damen de a investi în șantierul din Mangalia (…). În ultimele patru luni, Damen a încercat în mod repetat să prevină orice impact negativ asupra șantierului naval, a forței de muncă și a clienților.
- De exemplu, am informat pe larg autoritățile române și entitățile relevante cu privire la impactul noii legi asupra acestui parteneriat, chiar înainte de adoptare și am solicitat acțiuni imediate pentru a-l preveni. Damen a insistat pentru un dialog autentic și pentru o soluție rapidă, care să fie implementată înainte de intrarea în vigoare a legii, pentru a minimiza orice întrerupere a activității șantierului naval și pentru a rezolva situația actuală dificilă. Acest lucru nu s-a întâmplat.
- În urma unei colaborări deja dificile și aflându-se acum în fața acestor schimbări unilaterale, Damen se confruntă astfel nu doar cu o încălcare a contractului, ci și cu încălcarea relației de încredere din partea statului român.
- În acest sens, după o notificare anterioară de încălcare a contractului prin care Damen și-a exprimat pentru ultima dată disponibilitatea de a găsi o posibilitate pentru continuarea asocierii, la care nu s-a oferit nicio soluție de către partea română, Damen nu a avut altă opțiune decât să emită notificarea de reziliere a Acordului de Asociere încheiat în 2018 cu partenerul român.
- Făcând acest pas, prevăzut în cadrul contractual al asocierii, Damen, în calitate de investitor străin, își protejează drepturile, investițiile, clienții și proiectele de la șantierul din Mangalia”, mai transmite compania în comunicatul de vineri dimineață.