ULTIMA ORĂ Cercetătorii încep să propună ideea vaccinării perpetue contra COVID
Cercetătorii de la Universitatea Oxford au sugerat că este posibil ca oamenii să aibă nevoie de vaccinarea împotriva virusului Wuhan, nu o dată, nu de două ori, ci oricând vor să călătorească în afara ţării lor de origine.
Oamenii de ştiinţă au publicat săptămâna trecută un raport în Royal Society Journal, care a recunoscut că există puţine date cu privire la eficienţa sau durabilitatea imunităţii vaccinurilor actuale şi, prin urmare, probabil că agenţiile de sănătate să necesite vaccinări "proaspete".
Vorbind pentru London Telegraph , epidemiologul Christopher Dye, autorul principal al rapoartelor, a declarat: „Dacă ne-am gândi că durata imunităţii oferite este doar de câteva luni, atunci genul de criterii care ar putea fi introduse - şi nu spunem aici că ar trebui introduse - este că atunci când faci călătorii internaţionale, în vacanţă, de exemplu, ar putea să necesite o vaccinare de fiecare dată”.
Oamenii de ştiinţă au afirmat, de asemenea, că paşapoartele de imunitate sunt „fezabile”, dar numai atunci când există standarde globale.
„Un sistem eficient de paşapoarte de imunitate care ar permite revenirea la activităţi pre-COVID, inclusiv călătorii, fără a compromite sănătatea personală sau publică, trebuie să îndeplinească un set de criterii”, a spus Dye.
Alţi coautori ai studiului au dorit ca paşapoartele COVID, despre care ministrul britanic pentru vaccinuri a spus în mod repetat că nu vor fi utilizate pe plan intern „trebuie să fie explorate pe deplin”.
Profesorul Melinda Mills a avertizat că un astfel de sistem „ar putea discrimina sau exacerba în mod involuntar inegalităţile existente”, adăugând că „utilizarea va avea implicaţii semnificative într-o gamă largă de probleme juridice şi etice”.
„Este, până la urmă, un paşaport care permite călătorii internaţionale sau va fi utilizat pe plan intern pentru a permite titularilor libertăţi mai mari?”, a întrebat profesorul Mills. „Avem nevoie de o discuţie mai amplă despre mai multe aspecte ale paşaportului de imunitate, de la aspectele ştiinţifice până la confidenţialitatea datelor, provocări tehnice şi etice şi legalitatea modului în care ar putea fi utilizat”, a adăugat Mills.
Silkie Carlo, directorul grupului pentru susţinerea libertăţilor civile Big Brother Watch, a emis un important avertisment spunând că Occidentul riscă „să se transforme într-un fel de clonă a Chinei - o distopie tehnologică în care cetăţenii îşi scot paşaportul COVID şi scorurile de risc biologic pentru a cumpăra un kilogram de lapte sau trec prin sisteme de recunoaştere facială aprobate de guvern pentru o halbă de bere”.
Carlo a subliniat că omenirea a „supravieţuit secolului al XX-lea deoarece înaintaşii noştri au renunţat la viaţă pentru libertate. Astăzi, unii sunt dispuşi să renunţe la libertate pentru aproape orice”. SURSA: Epoch Times