ULTIMA ORĂ Alte două Consilii Județene conduse de PNL construiesc singure un drum expres. Maramureș și Sălaj au bătut palma pentru șoseaua Baia Mare – Jibou

ULTIMA ORĂ Alte două Consilii Județene conduse de PNL construiesc singure un drum expres. Maramureș și Sălaj au bătut palma pentru șoseaua Baia Mare – Jibou

Preşedinţii Consiliilor Judeţene din Sălaj – Dinu Iancu Sălăjanu şi din Maramureş – Ionel Bogdan, au semnat vineri la Zalău un acord de parteneriat pentru implementarea proiectului european ce vizează realizarea drumului expres Baia Mare – Jibou, cu o valoare estimată de 432 milioane de euro, transmite Agerpres.

Este al doilea mare proiect de infrastructură, după drumul expres Arad – Oradea, pe care comunitățile locale decid să îl facă în colaborare și cu finanțare europeană, fără să mai aștepte finanțare de la guvern.

Aceste proiecte, imposibil de realizat până în acest an, sunt fezabile după ce guvernul Orban a adoptat în luna iulie o ordonanță de urgență care permite asocierea comunităților locale pentru atragerea directă de fonduri UE.

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş a declarat că semnarea acestui acord este un moment istoric pentru Regiunea de Nord-Vest şi pentru judeţele Sălaj şi Maramureş, în condiţiile în care cel puţin judeţul pe care îl conduce nu are autostradă sau cale ferată electrificată. Potrivit acestuia, valoarea proiectului este de 423 milioane de euro, pentru circa 50 de kilometri de drum expres, suma fiind inclusă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), planul lansat joi de guvern și care trebuie aprobat de Comisia Europeană.

În primă fază, cea de elaborare a documentaţiei tehnico-economice, echipele Consiliului Judeţean Maramureş, Consiliului Judeţean Sălaj vor lucra împreună cu CNAIR şi proiectantul. Ulterior, la fazele de proiect tehnic și construcţia propriu zisă a proiectului, proiectul va fi realizat doar de cele două consilii județene, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, citat de Agerpres.




populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…