ULTIMA ORĂ Pașaportul Covid pentru România funcționează. STS a testat interconectarea la nivelul UE a certificatelor verzi de călătorie

ULTIMA ORĂ Pașaportul Covid pentru România funcționează. STS a testat interconectarea la nivelul UE a certificatelor verzi de călătorie

Testarea interconectării la nivelul UE a certificatelor verzi de călătorie a fost un succes, a anunțat, miercuri, STS. Certificatul verde are date precum numele și prenumele, data nașterii, statul membru emitent, date medicale privind categoria pentru care se emite documentul, precum și un identificator unic al certificatului.

Sistemul informatic aflat în dezvoltare la STS facilitează generarea certificatelor digitale UE privind COVID, transmiterea elementelor de siguranță care permit verificarea, centralizarea acestora în gateway-ul european și validarea codurilor QR de către celelalte state membre ale Uniunii Europene.

În cursul zilei de miercuri, potrivit programării stabilite la nivel european, România a realizat testarea de interconectare la gateway-ul UE care centralizează și administrează cheile publice ale țărilor membre, necesare pentru verificarea semnăturilor digitale.

Testarea s-a realizat în comun cu Letonia.

Pentru implementarea certificatelor digitale UE în România, STS a realizat infrastructura de comunicații și sistemul informatic care permit interconectarea cu gateway-ul european.

În cadrul testului s-a realizat upload-ul cheii publice a certificatului DSC (document signing certificate) în gateway-ul UE (DGCG) pentru centralizare.

Cu ajutorul cheii private vor fi semnate certificatele digitale UE emise de România.

Certificatul digital UE conține date de identificare esențiale – numele și prenumele, data nașterii, statul membru emitent, date medicale privind categoria pentru care se emite documentul, precum și un identificator unic al certificatului.

După implementarea sistemului informatic în România, preluarea datelor ce vor fi incluse în certificatele digitale UE se va realiza automat din Registrul Electronic Național de Vaccinări pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 și din aplicația Corona-Forms pentru persoanele care au un test negativ în ultimele 72 de ore și persoanele care s-au recuperat după infectarea cu virusul SARS-CoV-2.

Certificatele vor fi emise în format digital, cu posibilitatea de a fi afișate pe smartphone, însă vor putea fi prezentate și în formă tipărită.

Acestea vor include un cod QR care va conține o semnătură digitală, astfel încât, la citirea acestuia, să poată fi verificată autenticitatea, integritatea și validitatea documentului. Semnătura digitală aparține emitentului, astfel încât cetățenii nu vor avea nevoie de o semnătură digitală.

Certificatele digitale UE sunt gratuite și vor facilita călătoriile în spațiul european fără restricții epidemiologice, nefiind îngrădită libertatea de mișcare.

Următoarea etapă cuprinde finalizarea portalului securizat de unde cetățenii vor putea să își descarce certificatele digitale UE și realizarea internă a testelor de performanță și de securitate ale sistemului informatic.

Potrivit calendarului de lucru de la nivel european, certificatele digitale UE vor fi implementate la începutul lunii iulie. Din punct de vedere tehnic, specialiștii STS vor putea asigura implementarea sistemului informatic în acord cu graficul stabilit de experții UE.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”