Uite de ce NU VREAU LEGEA Big Brother/VIDEO

Uite de ce NU VREAU LEGEA Big Brother/VIDEO

30 septembrie 2013, ştire B1 TV

Actualul şef al instituţiei, George Maior, a fost audiat astăzi în Comisia SRI din Parlament şi a declarat că, din perspectiva serviciului, subiectul Roşia Montană reprezintă o temă de securitate naţională. Mai mult, şeful SRI a afirmat că au fost entităţi care ar fi vrut să deturneze protestele. La plecare, Maior i-a întors spatele preşedintelui Comisiei SRI, care a rămas cu mâna întinsă, încercând să îl salute.

Maior s-a ridicat de la masă şi a refuzat să dea mâna cu şeful comisiei SRI, Georgian Pop. Pe imagini se poate observa cum Georgian Pop întinde mâna, iar directorul SRI se întoarce şi pleacă fără a-i răspunde.

Pop a explicat ulterior, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării”, de pe B1 TV, că este posibil ca George Maior să nu fi văzut momentul în care el a întins mâna.

„Cred că domnul Maior nu a văzut momentul în care am întins mâna. Cred că a spus la revedere”, a spus Pop.

-----------------------------------------------------------------------------------------

Pentru felul mizerabil în care un om a fost umilit de un şef de serviciu secret.

Din această cauză nu am încredere în serviciile secrete. Dacă acest individ, numit George Maior, care conduce principalul serviciu secret al României, are o asemenea atitudine faţă de şeful Comisiei Parlamentare de Control al Activităţii SRI, faţă de mine, simplu cetăţean, ce atitudine va avea cănd se va vedea cu LEGEA în mână? Asta, unu' la mână.

Doi la mână. De ce trebuie să-i dăm lui Sebastian Ghiţă încă un instrument legal prin care să mai facă nişte bani, că doar nu s-o agita atâta pe degeaba?


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”