Uite ce spune un ofiţer american pentru probleme de stat de drept, după o întâlnire la DNA
Preston Savarese, ofiţer pentru probleme de stat de drept al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, a vorbit, la o întâlnire a mai multor organizaţii civice nonguvernamentale, despre corupţie şi soluţii de eradicare a ei şi a precizat că în prima jumătate a zilei de marţi a avut o întâlnire cu procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, şi cu procurorul special anti-corupţie ucrainean Nazar Holodniţki, în vederea realizării unui schimb de experienţă, scrie News.ro .
Preston Savarese a afirmat că Statele Unite au nevoie ca România să reuşească în lupta împotriva corupţiei, pentru a fi un partener economic puternic.
”De ce le pasă Statelor Unite de lupta anticorupţie din România? Nu este vorba despre altruism sau despre idealism. SUA îşi doresc ca România să reuşească în lupta sa împotriva corupţiei. O Românie puternică este un partener economic puternic. O Românie mai puternică înseamnă NATO şi o Uniune Europeană mai puternice”, a declarat Preston Savarese.
Potrivit lui Savarese, Comisia Europeană a estimat o pierdere pentru Uniunea Europeană din cauza corupţiei de 120 de miliarde de euro.
”Costurile reale ale corupţiei sunt, de fapt, mult mai mari şi mai greu de văzut. Cum poţi măsura costurile corupţiei în ceea ce priveşte creativitatea şi inovaţia? (...) Antreprenorii români îşi imaginează că nu pot reuşi să facă o afacere pentru că nu au suficiente conexiuni, pentru că trebuie să mituiască diferite persoane. Cum măsurăm costurile corupţiei asupra democraţiei? Care sunt pierderile atunci când oamenii nu se mai implică în drepturile lor democratice?”, s-a întrebat el.
Savarese l-a parafrazat pe fostul vicepreşedinte Joe Biden, care, în 2014, a numit corupţia ”un cancer al societăţii”. Remediile văzute de diplomatul american sunt: conştiinţa socială, implicarea activă în procesul de guvernare, voluntariatul.
”Nu există o soluţie uşoară, însă lupta împotriva corupţiei are nevoie de toţi membrii dintr-o societate - guvern, societatea civilă, mediul de afaceri - care trebuie să fie vigilenţi. Instituţiile responsabile cu protejarea statului de drept trebuie lăsate să aplice legea în mod eficient şi imparţial”.
În opinia lui Savarese, România este un exemplu în lupta anticorupţie.
”Astăzi am avut o întâlnire la DNA. Procurorul special anti-corupţie ucrainean Nazar Kholodnytskyi se află în oraş astăzi pentru a se întâlni cu doamna Kovesi şi echipa sa. Domnia sa a venit aici tocmai pentru un schimb de experienţă, pentru a căuta idei şi mentorat”.
El a continuat: ”Nazar Kholodnytskyi nu a venit aici pentru a vorbi cu DNA pentru că DNA-ul este perfect. Este aici pentru că cei de la DNA fac ceva. Fac ceva ce oamenii din Ucraina nu îşi pot imagina sau poate nici vecinii Ucrainei nu îşi imaginează”.
”România nu este un lider în ceea ce priveşte protejarea statului de srept doar pentru că are DNA-ul. România are o societate civilă din ce în ce mai dornică să îşi apere convingerile. După tragedia de la Colectiv, 30.000 de oameni au ieşit în stradă, iar în februarie anul acesta, jumătate de milion de oameni. Nu încerc să îndemn pe nimeni să protesteze faţă de Guvern, spun doar că este o schimbare masivă privind conştiinţa. Nicio ţară nu poate nu poate fi cu adevărat puternică, dacă cetăţenii ei nu au o conştiinţă trează şi dacă nu se implică activ în procesul de guvernare”, a mai spus Savarese.