Uite ce MITRALIERĂ ținea în casă, ILEGAL, imbecilul ăsta de la PSD! Arma a fost fabricată la 10 ani de la Revoluție...

Uite ce MITRALIERĂ ținea în casă, ILEGAL, imbecilul ăsta de la PSD! Arma a fost fabricată la 10 ani de la Revoluție...

Doamne, ce imbecili oploșește PSD! Și inconștienți pe deasupra! Deputatul PSD Cătălin Rădulescu va rămâne fără cele două arme pe care le deţine, iar permisele de port-armă i-au fost anulate. Rădulescu s-a prezentat vineri la sediul Poliţiei Argeş, iar ulterior poliţiştii au mers la locul unde acesta deţine armele, fiind constatată o contravenţie.

În urma controlului şi a verificărilor, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitor la săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Concret, arma de colecţie pe care Rădulescu o deţinea nu avea un dispozitiv de siguranţă, aşa cum prevede legea. Deputatul a primit şi o amendă de 2.500 lei.

Surse judiciare au declarat pentru Adevărul  că deputatul Cătălin Rădulescu are termen 10 zile să predea armele la Poliţia Argeş. Poliţia Argeş s-au autosesizat şi a făcut verificări cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor şi al muniţiilor după declaraţiile făcute de către Rădulescu în cadrul unui interviu pentru „Adevărul“.

Deputatul Cătălin Rădulescu a declarat, printre altele, că a păstrat acasă o mitralieră AKM de la Revoluţie şi că este pregătit să o folosească din nou şi a cerut ca tunurile cu apă să fie folosite împotriva manifestanţilor din Piaţa Victoriei. Investigaţia poliţiştilor infirmă însă afirmaţia făcută de Rădulescu în cadrul interviului, în care spunea că are acasă o mitralieră AKM din decembrie 1989.

Concret, Cătălin Rădulescu deţine un pistol-mitralieră UM de colecţie (fabricat în România, la Cugir) pe care l-a cumpărat în 1999 şi o puşcă de vânătoare Browning cu alice de calibrul 12 milimetri.

Rădulescu avea permise diferite pentru cele două arme letale, ambele fiind eliberate în 2013 şi valabile până în iulie 2018. În plus, experţii au confirmat pentru "Adevărul" că pistolul-mitralieră putea fi scos din casă doar cu acordul special al Poliţiei, fiind clasificat armă letală şi de colecţie.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a autosesizat după interviul acordat cotidianului Adevărul de către deputatul PSD Cătălin Rădulescu şi face cercetări pentru tulburarea liniştii publice. Deocamdată, cercetarea este "in rem".

Pe rolul Parchetului mai sunt trei sesizări privindu-l pe deputatul Rădulescu, legat de regimul armelor şi muniţiilor.

Deputatul PSD de Argeş Cătălin Rădulescu a spus, într-un interviu pentru „Adevărul“, că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui înfruntaţi cu tunuri de apă: "De ce mai stau ca proştii acolo? N-au treabă, n-au serviciu, n-au copii?”. Mai mult, el spune că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi este pregătit să o folosească din nou: "Nu o să mi-o ia nimeni în viaţa vieţilor şi o ţin, că poate vreodată, dacă mai vine cineva cu vreo idee din asta să transforme statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag, imediat." Deputatul Cătălin Rădulescu a fost condamnat, în decembrie 2016, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.




populare
astăzi

1 Prima țară unde doctorițele și profesoarele sunt obligate să se prostitueze ca să supraviețuiască

2 Nici pe asta n-au mirosit-o serviciile? / Curg dezvăluirile despre „afacerea MVM Ungaria-E.ON România”

3 O nouă bombă în Buget! / CCR a admis excepția de neconstituționalitate a articolului 101 din Codul fiscal, în baza căruia sunt impozitate progresiv pens…

4 Suspectă treabă! / Voi ați citit ce spune ministrul Energiei despre manevra prin care Ungaria vrea să cumpere E.ON Energie România?

5 Foarte interesante amănunte...