Numele lui este Victor Opaschi și este, din 2013, șeful Secretariatului de Stat pentru Culte (SSC).
Episodul menționat s-a petrecut la Constanța, pe 20 noiembrie, când adjunctul ambasadorului SUA la București, Abigail Rupp, a fost coborâtă de pe scena unui eveniment dedicat nașterii profetului Mahomed, de către consulului general al Turciei la Constanța.
Diplomatul american se pregătea să vorbească despre libertatea religioasă, iar evenimentul a fost organizat de Muftiatul Cultului Musulman din România, în colaborare cu Consulatul General al Turciei la Constanța.
Victor Opaschi nu a schițat niciun gest de protest față de umilirea reprezentantului celui mai important partener strategic al României.
Doar în momentul în care a fost solicitat de Hotnews.ro să dea o declarație publică s-a limitat doar la a spune că "incidentul este regretabil”.
De altfel, relația lui Opaschi cu SUA este foarte rece. Memoria publică nu reține nicio întrevedere oficială tete-a-tete cu ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, ci doar întâlniri accidentale cu ocazia unor evenimente cultural-religioase.
Prieten al Turciei
Atitudinea lui Victor Opaschi nu surprinde, deoarece este un demnitar român în relații mai mult decât amiabile cu Turcia.
Atât de apropiate încât, în trecut, a promovat asiduu o inițiativă de soft power prin care regimul lui Recep Tayyip Erdogan urmărea să-și extindă influența la București.
Pe 28 iulie 2015, secretarul de stat pentru Culte Victor Opaschi și Muftiul cultului musulman din România, Murat Iusuf, au semnat protocolul privind ridicarea celebrei moschei de la București, pe care fostul premier Victor Ponta i-a promis-o prietenului său Recep Tayyip Erdogan.
Surse Newsweek România susțin că Prea Fericitul Daniel, Patriarhul BOR, nu agreează demiterea lui Victor Opaschi.
De altfel, Ponta este cel care l-a adus pe Opaschi în guvern, în mai 2012, când l-a instalat secretar de stat pentru cultură si culte în Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, iar în februarie 2013 l-a transferat la șefia Secretariatului de Stat pentru Culte.
Anterior, Victor Opaschi a fost consilier de stat pentru cultură și culte în ambele mandate de președinte ale lui Ion Iliescu și consilier personal al acestuia, în perioada în care a fost președinte al PDSR.
Prieten al Rusiei
În oglindă cu răceala manifestată în fața SUA, relația lui Victor Opaschi cu Rusia este mai mult decât caldă. Surse Newsweek România susțin că demnitarul român se întâlnește destul de des cu ambasadorul Federației Ruse în România, Valeri Kuzmin.
Mai mult, în perioada februarie-octombrie 2017, l-a avut angajat pe postul de expert la cabinetul său pe Bogdan Duca, contributor al platformei de propagandă rusă ”Sputnik”.
Iată ce a scris Hotnews.ro pe 23 octombrie 2017, în analiza intitulată ”Cine semnează propaganda rusă în presa din România”:
”Editorialiștii Sputnik (...) Bogdan Duca - politolog și teolog ce se declară conservator și care se exprimă împotriva valorilor occidentale, <>, dar care, într-un articol în care îl proclama pe Alexandr Dughin (ideologul Kremlinului- n. red.) drept o <<legendă>> cu o <>, proclama că <>"
Un servant al aparatului opresiv comunist
Prezența lui Victor Opaschi în fruntea Secretariatului de Stat pentru Culte este o ciudățenie, având în vedere că, înainte de 1989, el a lucrat la instituția comunistă al cărei scop era opresarea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) și a cultelor religioase de pe teritoriul României: Departamentul Cultelor.
Între 1982- 1983, Opaschi a fost inspector, după ce anterior lucrase, între 1971 și 1982, ca ”cercetător științific” la Institutul de Științe Politice, subordonat Secției de Agitație și Propagandă a CC al PCR. Un politruc comunist cu acte-n regulă, așadar.
Cu ce se ocupa Departamentul Cultelor, care-l angajase pe Opaschi, reiese dintr-un studiu intitulat ”Cultele neoprotestante din România în perioada 1975-1989”, scris de Elis Neagoe - Pleşa și Liviu Pleşa și publicat în volumul ”Partidul, Securitatea şi Cultele- 1945-1989”, Adrian Nicolae Petcu (coord.), Editura Nemira, Bucureşti, 2005.
Reproducem un paragraf relevant: ”După cum deja am amintit, organul central prin care statul controla cultele era Departamentul Cultelor, care avea atribuţii extrem de largi şi discreţionare ce-i permiteau intervenţii, uneori brutale, în activitatea acestora. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 286 din 5 martie 1958, pentru organizarea şi funcţionarea Departamentului Cultelor, acesta avea următoarele drepturi: <<supraveghează şi controlează toate cultele religioase>>; <<aprobă înfiinţarea şi desfiinţarea
de unităţi, organizaţii şi posturi de personal de orice fel>>; <<recunoaşte şi retrage recunoaşterea personalului bugetar şi nebugetar din serviciul cultelor>>; <<recunoaşte forurile conducătoare ale cultelor şi ale subunităţilor lor>>; <<aprobă bugetele cultelor şi supraveghează executarea lor>>; <>”.