Uite ADEVĂRUL despre cum „DEZINTEGREAZĂ” Germania România! Pentru Gâdea și trepanații PSD!

Uite ADEVĂRUL despre cum „DEZINTEGREAZĂ” Germania România! Pentru Gâdea și trepanații PSD!

În spațial public circulă o serie de dezinformări în această perioadă legate de rolul negativ al investitorilor străini, dar și de tot felul de planuri ale altor țări din Uniunea Europeană legate de integratitatea teritorială a României. Din această perspectivă este bine să înțelegem care sunt relațiile dintre economia românească și cea germană pentru a analiza evoluția din ultimii ani și a înțelege cât de importantă este conservarea și dezvoltarea acestei relații. Materialul de mai jos reprezintă o parte a unei analize mai largi pe care am realizat-o și care va fi inclusă într-o carte ce va fi publicată în curând, scrie  Tănase Stamule pe Contributors.ro .

Germania este principalul partener comercial al României, relațiile economice cu această țară totalizând aproximativ 20% din schimburile comerciale naționale.

Analizând schimburile economice din ultimi zece ani, observăm aproape o dublare din 2006 până în prezent. Acest lucru ne arată dinamica relațiilor economice dintre cele doua țări dar și un potențial foarte mare de dezvoltare economică. Analizând graficul de mai jos, putem observa că, exceptând anul 2009, comerțul dintre România și Germania a crescut constant cu rate anuale între 5% și 10%. În anul 2014, s-a atins un prag critic, pentru prima dată fiind depășită bariera de 20 miliarde de euro în comerț bilateral. Astfel, deși există încă un deficit comercial în relațiile dintre cele două țări, putem observa o tendință de scădere a acestuia, în special datorită specificului investițiilor germane din România care produc din ce în ce mai mult pentru export.

În ceea ce privește structura importurilor și a exporturilor dintre două țări, putem observa că schimburile bilaterale se bazează în principal pe produse industriale de înaltă calitate, 65% din exporturile României către Germania si 50% din importuri constând în mașini și aparate, echipamente electrice, mijloace și materiale de transport.

Analizând această structură, putem spune că există potențial de creștere a exporturilor românești, în special în zona industriei alimentare și a produselor bio, momentan acest segment fiind foarte puțin dezvoltat. Totodată, prin dezvoltarea infrastructurii rutiere spre est și sud, cu siguranță România ar putea atrage și alte firme germane orientate spre producție și export care ar ajuta la scăderea deficitului comercial.

La o primă analiză structura schimburilor comerciale dintre două țări este una specifică țărilor dezvoltate, care însă, poate suferi îmbunătățiri, în special pe partea românească.

În concluzie, există un potențial mare de dezvoltare a relațiilor bilaterale, iar pe unele segmente, producătorii români pot atinge creșteri considerabile la export. Totodată este de remarcat structura produselor din comerțul bilateral care începe să semene cu cel al unor țări dezvoltate. Din această perspectivă, aportul de cunoaștere generat de investițiile germane va crește capacitatea României de a dezvolta afaceri autohtone în aceste domenii dar și de a atrage investitori din domenii conexe.

Procesul de modernizare al României este unul de lungă durată, iar unul dintre indicatori este structura exporturilor. O economie matură exportă produse sofisticate și care au valoarea adăugată ridicată. România încă nu a atins în toate domeniile acest nivel însă diversificarea producției și a exporturilor ne arată că suntem pe drumul cel bun.

Din punctul meu de vedere, cea mai mare problemă pe care o are societatea românească este nivelul scăzut al cunoașterii. Din acest motiv este important să putem luă know-how de la investitorii străini pentru a putea ulterior produce singuri. Strategia noastră ar trebui axată în jurul accelerării transferului de cunoaștere și nu în jurul ostracizării companiilor străine ce investesc în România.







populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…