UEFA confirmă: 19 ţări se bat pe 12 locuri pentru găzduirea meciurilor de la Euro 2020. Vezi cu cine concurează România

UEFA confirmă: 19 ţări se bat pe 12 locuri pentru găzduirea meciurilor de la Euro 2020. Vezi cu cine concurează România

Siteul FRF informează: "Federaţia Română de Fotbal a depus joi, 24 aprilie, dosarul de candidatură pentru ca Bucureştiul să fie unul dintre oraşele ce vor găzdui partide la Campionatul European din 2020. După expirarea termenului limită de depunere a dosarelor, UEFA a anunţat că 19 oraşe vor intra în cursa pentru găzduirea turneului final de peste 6 ani.

Jocurile de la Euro 2020 se vor disputa în 13 oraşe diferite din Europa, decizie luată în cadrul Comitetului Executiv al UEFA în ianuarie 2013. Astfel că oraşele candidate au putut opta pentru unul dintre cele 12 pachete standard, ce îţi oferă dreptul de a găzdui trei partide din faza grupelor şi una din optimi sau sferturi, sau pentru pachetul ”semifinale şi finală”.

În ordine alfabetică, Azebaidjan (Baku), Belarus (Minsk), Belgia (Bruxelles), Bulgaria (Sofia), Danemarca (Copenhaga), Anglia (Londra), Germania (Munchen), Israel (Ierusalim), Irlanda (Dublin), Italia (Roma), Macedonia (Skopje), Olanda (Amsterdam), România (Bucureşti), Rusia (Sankt-Petersburg), Scoţia (Glasgow), Spania (Bilbao), Suedia (Stockholm), Ţara Galilor (Cardiff) şi Ungaria (Budapesta) sunt ţările care au optat pentru pachetul standard. Iar pentru găzduirea semifinalelor şi a finalei Euro 2020 candidează Anglia (Londra) şi Germania (Munchen).

Până pe 12 septembrie 2013, 32 de ţări şi-au manifestat oficial interesul de a găzdui partide de la CE 2020. Doar 19 dintre acestea şi-au depus însă dosarul. Nominalizarea oraşelor ce vor găzdui jocurile de la Euro de peste 6 ani se va realiza
pe 19 septembrie 2014, la Geneva, în cadrul Comitetului Executiv al UEFA.

”Suntem extrem de bucuroşi că atât de multe ţări s-au înscris în cursa pentru găzduirea Euro 2020. Ediţia care aniversează 60 de ani de la înfiinţarea competiţiei va fi una istorică, cu meciuri care se vor juca în multe ţări europene. Astfel, vom permite fanilor din cât mai multe regiuni să se bucure de un eveniment unic. Le urez mult succes tuturor candidaţilor!”, a precizat preşedintele UEFA, Michel Platini, pentru site-ul oficial al forului european.
Niciuna dintre ţările-gazdă desemnate de forul european nu va fi calificată automat la turneul final. În schimb, dacă dosarul României va fi unul câştigător, iar echipa naţională se va califica la Euro, în urma confirmării regulamentului competiţiei din septembrie, ”tricolorii” vor avea dreptul să dispute pe teren propriu două dintre cele trei partide din faza grupelor"

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”