UE va trimite în Grecia peste 200 de pompieri din România, Bulgaria, Finlanda, Franţa, Germania, şi Norvegia în sezonul estival

UE va trimite în Grecia peste 200 de pompieri din România, Bulgaria, Finlanda, Franţa, Germania, şi Norvegia în sezonul estival

O serie de incendii de vegetaţie au ars aproximativ 300.000 de acri de pădure în diferite regiuni ale Greciei vara trecută, pe fondul celui mai puternic val de căldură din ultimii 30 de ani.

În urma criticilor acerbe la adresa răspunsului Greciei la incendii, Guvernul elen a înfiinţat un nou Minister al Protecţiei Civile şi a promis că va spori capacităţile de stingere a incendiilor, ca parte a luptei de combatere a încălzirii globale.

”În august 2021, Grecia a fost martoră la aproximativ 65 de incendii forestiere simultane pe zi, cu temperaturi medii care depăşeau adesea 40℃”, a declarat comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, într-un comunicat.

El a mai menţionat că alături de autorităţile elene, UE a convenit desfăşurarea a 200 de pompieri experimentaţi de pe continentul european cu scopul de a sprijini echipele de intervenţie în eventualitatea izbucnirii incendiilor.

Asistenţa, finanţată şi coordonată în cadrul mecanismului de protecţie civilă al UE, va fi alocată alături de aeronavele de stingere a incendiilor disponibile ţărilor Uniunii Europene din rezerva de resurse a blocului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...