UE: Ungaria, Polonia şi Italia au pus la Budapesta bazele unei alianţe conservatoare

UE: Ungaria, Polonia şi Italia au pus la Budapesta bazele unei alianţe conservatoare

Primi-ministrul ungar Viktor Orban, omologul său polonez Mateusz Morawiecki şi politicianul italian Matteo Salvini au pus joi, la Budapesta, bazele unei alianţei conservatoare, fără a menţiona însă, în această etapă, o reorganizare a grupurilor în Parlamentul European, transmite AFP.

Premierul ungar Viktor Orban a salutat, la încheierea întâlnirii, "primul pas al unui drum lung împreună".

Foto: (c) Bernadett Szabo/REUTERS


"Am fost de acord să continuăm colaborarea. Ne vom întâlni în mai, fie la Roma, fie la Varşovia, data va depinde de pandemie", a declarat Orban în cadrul unei conferinţe de presă comune.

Alături de el, Matteo Salvini, liderul formaţiunii italiene de extremă dreaptă Liga, a vorbit despre un "drum care începe astăzi şi care va continua în mai multe etape în diferite capitale europene, extinzând grupul".

Foto: (c) Bernadett Szabo/REUTERS


"Ne prezentăm ca nucleul istoric şi fondator" al acestei alianţe, cu "obiectivul de a fi primii în Europa", a adăugat Salvini, promiţând "speranţă" după "cea mai întunecată şi cea mai obscură perioadă de după război".

Potrivit premierului polonez Mateusz Morawiecki, este vorba despre "reprezentarea unui spectru larg de opinii şi oameni".

Foto: (c) Bernadett Szabo/REUTERS


Acesta a susţinut "o integrare europeană (...) care respectă suveranitatea naţională, familia, creştinismul", apărarea valorilor "tradiţionale".

Aceasta a fost prima întâlnire după ce partidul premierului Viktor Orban, Fidesz, a întors spatele Partidului Popular European (PPE, dreapta). Cei trei lideri au în comun opoziţia faţă de Comisia Europeană cu privire la statul de drept şi respectarea dreptului la azil, dar şi neapartenenţa la PPE.

Dacă cei 12 europarlamentari Fidesz nu sunt afiliaţi niciunui grup, europarlamentarii lui Salvini şi cei ai lui Morawiecki fac parte din două grupuri parlamentare diferite la Strasbourg. Partidul polonez PiS face parte din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, iar Liga lui Salvini din grupul Identitate şi Democraţie.

Dacă s-ar uni, europarlamentarii acestor trei partide ar constitui a doua forţă politică din Parlamentul European şi ar putea influenţa politica UE, a subliniat marţi Matteo Salvini cu prilejul anunţului privind reuniunea de joi de la Budapesta.

"Nu este nerealist ca aceste partide să formeze un grup în Parlamentul European", a comentat pentru AFP Daniele Albertazzi, politolog la Universitatea din Birmingham, subliniind în acelaşi timp diferenţele de poziţionare a celor trei formaţiuni politice pe mai multe subiecte.

Tentativele de coagulare a forţele politice naţionaliste şi de extremă dreapta din Parlamentul European au eşuat până acum.

La scurt timp după reuniunea de la Budapesta, liderul PPE, polonez Donald Tusk, a scris pe Twitter : "Rusia îşi mobilizează forţele în jurul Ucrainei. (...) La Budapesta, Morawiecki organizează un bloc politic pro-Putin cu Orban şi Salvini. Nu este o păcăleală de 1 aprilie". AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…