UE suspendă ajutorul pentru dezvoltare către palestinieni. Se amână toate plățile până la noi ordine

UE suspendă ajutorul pentru dezvoltare către palestinieni. Se amână toate plățile până la noi ordine

Uniunea Europeană a suspendat toate plăţile ajutorului său pentru dezvoltare către palestinieni şi a decis să îşi reevalueze toate programele în derulare, a anunţat luni comisarul european Oliver Varhelyi, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Ajutorul acordat de UE palestinienilor a fost oprit FOTO EPA-EFE

Ajutorul acordat de UE palestinienilor a fost oprit FOTO EPA-EFE

"Toate plăţile au fost suspendate imediat, toate proiectele revizuite, toate bugetele proiectelor, inclusiv pentru 2023, amânate până la noi ordine, reevaluare a întregului program", a precizat comisarul ungar pentru vecinătate şi extindere pe reţeaua X (ex-Twitter).

El a spus că actualul program de asistenţă pentru dezvoltare se ridică la 691 de milioane de euro, fără a da detalii.

"Amploarea terorii şi brutalităţii împotriva Israelului şi a poporului său marchează un punct de cotitură. Nu este posibil să ne comportăm ca şi cum nu s-a întâmplat nimic", a declarat comisarul, în ajunul unei reuniuni extraordinare de urgenţă a miniştrilor de externe din UE, convocată în urma atacului Hamas asupra Israelului.

Uniunea Europeană, unul dintre cei mai mari susţinători financiari ai palestinienilor, intenţiona să cheltuiască aproximativ 1,2 miliarde de euro între 2021 şi 2024 pentru a finanţa proiecte, în special în educaţie sau sănătate. Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al Comisiei a subliniat luni că UE nu finanţează "direct sau indirect" Hamas, care conduce Fâşia Gaza şi este considerată de Uniunea Europeană o organizaţie teroristă.

Peste 700 de persoane au fost ucise în sudul Israelului de când Hamas a lansat sâmbătă o ofensivă militară din Fâşia Gaza. În Fâşia Gaza, loviturile armatei israeliene au ucis cel puţin 560 de persoane începând de sâmbătă, potrivit ultimului bilanţ al autorităţilor locale.

Cel puţin 9 americani, uciși în atacul împotriva Israelului. Majoritatea participau la o petrecere în deșert

Casa Albă este "în măsură să confirme la ora actuală moartea a nouă cetăţeni americani" în atacul Hamas împotriva Israelului, a comunicat luni o purtătoare de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională al SUA (National Security Council - NSC), potrivit AFP.

"În acest moment, putem confirma decesul a nouă cetăţeni americani", a indicat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, într-un comunicat, citat de Reuters.

"Putem confirma că există cetăţeni americani despre care nu ştim nimic şi lucrăm cu partenerii noştri israelieni pentru a le stabili unde se află", a adăugat el.

Washingtonul nu a declarat până acum oficial dacă vreun american se numără printre ostaticii grupării islamiste palestiniene şi, dacă da, în ce număr.

Numeroşi cetăţeni străini de toate naţionalităţile au fost ucişi, răniţi sau luaţi ostatici în timpul ofensivei pe scară largă a Hamas sâmbătă împotriva Israelului, care a făcut cel puţin 700 de morţi de partea israeliană, scrie Agerpres.

Mulţi dintre ei participau la o petrecere rave în deşert, lângă graniţa cu Fâşia Gaza, când a început incursiunea Hamas.

Americanii ucişi în conflictul care a început la sfârşitul săptămânii nu au fost încă identificaţi în mod oficial.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri