UE propune o reformă rapidă a OMS, care să devină 'mai transparentă şi mai puternică'
Statele membre ale Uniunii Europene s-au pus de acord vineri să ceară o reformă profundă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care să o facă ''mai transparentă şi mai puternică' şi să-i permită să desfăşoare anchete 'independente', informează AFP şi Reuters.
Într-o reuniune a miniştrilor europeni ai sănătăţii, Cei 27 au demonstrat 'o unanimitate pentru reformarea' OMS, care trebuie să devină 'mai transparentă, mai eficace şi mai puternică', a declarat pentru presă ministrul german Jens Spahn, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE.
'Vrem să începem încă de acum şi să nu aşteptăm sfârşitul pandemiei. Această dezbatere trebuie să se desfăşoare în paralel', a subliniat Spahn.
În cursul reuniunii, miniştrii sănătăţii au dezbătut termenii unei declaraţii comune ce urmează să fie aprobată în luna noiembrie.
În proiectul de declaraţie, la care AFP şi Reuters au avut acces, UE consideră că OMS, agenţia ONU aflată în prima linia pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, era insuficient echipată pentru a-i face faţă.
'Chiar dacă OMS dispune de un mandat amplu, recenta pandemie a arătat că aşteptările comunităţii internaţionale faţă de organizaţie (...) depăşeau în general ceea ce puteau asigura capacităţile actuale ale OMS', constată documentul, menţionând totodată că statele UE 'iau notă de provocările (...) cu care OMS se confruntă în actualul context geopolitic'.
Mai concret, preşedintele american Donald Trump acuză OMS de o prea mare apropiere de China, unde a apărut noul coronavirus, iar administraţia sa a început procedurile de a retrage Statele Unite din această organizaţie, la care sunt principalul contributor.
Cei 27 fac un apel la 'întărirea suplimentară (...) a independenţei, muncii normative, capacităţii tehnice, responsabilizării, eficacităţii şi transparenţei' OMS.
Printre propunerile UE figurează în special 'posibilitatea (ca OMS) să efectueze evaluări epidemiologice independente la faţa locului în zonele cu risc ridicat (de propagare de virusuri), în strânsă legătură cu statele' respective.
După cum aminteşte AFP, China a fost foarte criticată pentru refuzul de a accepta anchete complet independente pe teritoriul său la începutul pandemiei.
'Vrem ca ţările din G7 să aibă o poziţie comună' asupra acestor reforme 'şi să găsească parteneri în toată lumea pentru a le iniţia. (...) Vom vorbi de asemenea cu China', a mai spus Jens Spahn, menţionând că state membre ar putea fi chemate să-şi majoreze contribuţiile la OMS.AGERPRES