UE: Legile votate joi în Parlamentul RMoldova nu au respectat procedurile necesare şi pot servi unor grupuri de interese

UE: Legile votate joi în Parlamentul RMoldova nu au respectat procedurile necesare şi pot servi unor grupuri de interese

Legile votate joi de Parlamentul Republicii Moldova, inclusiv cea cu privire la limitările puterilor prezidenţiale prin trecerea Serviciului de Informaţie şi Securitate (SIS) din subordinea Preşedinţiei în cea a Parlamentului, au fost votate fără a fi respectate procedurile parlamentare necesare, subliniază într-un comunicat Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), organism instituit de Tratatul de la Lisabona în vederea punerii în aplicare a politicii externe a Uniunii Europene, comunicat preluat de Radio Chişinău şi Agora.md.

Potrivit SEAE, această iniţiativă a fost susţinută de persoane despre care s-a spus ca sunt implicate în corupţie şi în frauda bancară din 2014, iar acest lucru comportă riscul ca legislaţia sa servească unor grupuri de interese.

Organismul UE observă că aceste modificări legislative au fost propuse la numai două săptămâni după ce cetăţenii au ales un nou preşedinte şi, prin urmare, este esenţial ca orice modificare a acestor atribuţii prezidenţiale să respecte procedurile legale necesare. De asemenea, SEAE se aşteaptă ca toţi factorii de decizie din Republica Moldova să respecte statul de drept şi să garanteze democraţia, în conformitate cu aşteptările populaţiei şi cu principiile fundamentale ale ambiţiosului Acord de Asociere UE-Republica Moldova.

"Parteneriatul Uniunii Europene cu Republica Moldova va rămâne concentrat pe oferirea de beneficii tangibile cetăţenilor moldoveni', se asigură în comunicat.

Deputaţii socialişti şi cei din cadrul platformei "Pentru Moldova', din care fac parte foşti membri ai grupului Pro Moldova şi fracţiunea Partidului Şor, au votat, fără dezbateri şi fără a fi examinate mai multe proiecte de legi, cum ar fi trecerea SIS din subordinea Preşedinţiei în cea a Parlamentului, statutul limbii ruse în Republica Moldova, precum şi politica bugetar-fiscală, decizii criticate de opoziţie şi care au dus la proteste în stradă şi la altercaţii în cadrul şedinţei legislativului.

De asemenea, parlamentarii au aprobat rezilierea contractului cu Statele Unite privind terenul fostului stadion republican pe care urma să fie ridicat un nou sediu al misiunii diplomatice americane la Chişinău. Ambasada SUA din Republica Moldova şi-a exprimat regretul în legătură cu votul de joi.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…