Udrea spune că nu va fugi din România: Am un copil, vreau să îl cresc în libertate; acum 5 ani mă luptam ca un haiduc
Fostul ministru Elena Udrea a declarat, vineri, că nu se pune problema să plece din România, pentru că acum are un copil în grijă şi nu mai este singură ca în urmă cu cinci ani, când se lupta "ca un haiduc".
Udrea s-a prezentat vineri la Curtea de Apel, unde se va judeca solicitarea procurorilor de a fi pusă sub control judiciar, cu interdicţia de a păsări ţara, în dosarul în care a fost condamnată în primă instanţă la 8 ani de închisoare privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.
"Sunt singurul caz care s-a întors în ţară de bunăvoie. Dacă aş fi vrut să nu mă întorc, nu mă întorceam acum doi ani. Am venit pentru că mi-am dorit să mă întorc şi, vă amintesc, plecarea mea s-a datorat unei decizii abuzive a instanţei. (...) Despre plecarea mea în Costa Rica cred că nu e cazul să discutăm. Cu toate acestea, eu m-am întors de bunăvoie din Costa Rica şi nu se pune problema în acest moment să fie un risc ca eu să plec undeva", a afirmat Elena Udrea, la intrarea în sediul instanţei.
Ea a spus că nu înţelege de ce statul "merge cu toată forţa" împotriva ei, de vreme ce nu mai are o funcţie publică.
"Se întâmplă atâtea inovaţii, atâtea premiere, câte se întâmplă în cazul meu, chiar şi după şapte ani. Am auzit ieri pe preşedinte criticând o decizie a unui judecător. (...) După şapte ani, de când nu mai am nicio funcţie publică, după 10 ani de când nu mai sunt ministru, cinci ani de când nu mai sunt deputat, totuşi să îţi fie frică atât de mult de Elena Udrea, încât să mergi cu toată forţa statului împotriva mea? Eu cred că nicio instanţă nu poate să menţină decizia de la fond, nici măcar completul domnului judecător Ionuţ Matei de la Înalta Curte nu poate să menţină soluţia de la fond. Este dreptul meu să cred asta şi este dreptul meu să contest în apel decizia care s-a dat şi asta voi face. (...) Sunt un om liber, am un copil, vreau să îl cresc în libertate. Condamnarea nu a fost doar asupra mea, a fost asupra unui copil de doi ani, care până la urmă de ce ar suferi o aşa nedreptate? Nu mai sunt singură ca acum cinci ani, când mă puteam lupta ca un haiduc, acum am responsabilitatea unui copil, mă lupt pentru el, nu doar pentru mine", a adăugat Udrea.
Fostul ministru a făcut referire şi la blestemele pe care le-a adresat judecătoarei care a condamnat-o.
"Suntem la Justiţie, nu suntem la Biserică, iar, înainte de momentul acela, tatăl, cred al uneia dintre fetiţele care a fost omorâtă de şoferiţa beată, a blestemat la televizor judecătoarea care a eliberat-o. Oamenii au asemenea sentimente, mai ales când este vorba despre un copil. Evident sunt emoţiile cuiva care crede în Dumnezeu. Oamenii care nu cred în Dumnezeu de ce s-ar speria de blesteme?", a susţinut Elena Udrea.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut, la Curtea de Apel Bucureşti, luarea măsurii controlului judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, faţă de fostul ministru Elena Udrea, după ce a fost condamnată în primă instanţă la 8 ani de închisoare în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.
Potrivit unor surse judiciare, procurorii invocă faptul că Udrea ar putea să fugă din România înainte de a fi condamnată definitiv, aşa cum s-a întâmplat în trecut, când fostul ministru a părăsit ţara înaintea sentinţei în dosarul 'Gala Bute'.
De asemenea, procurorii invocă declaraţiile date recent de Elena Udrea la adresa judecătoarei care a condamnat-o.
Elena Udrea a fost condamnată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor.
În acelaşi dosar, Ioana Băsescu , fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor. Ea a primit 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani, acestea au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani cu executare.
Jurnalistul Dan Andronic , trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat.
Alte condamnări: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări) - 6 ani pentru luare de mită; Victor Tarhonm (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea) - 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal) - 3 ani cu suspendare pentru delapidare. AGERPRES