Udrea: Pușcăria nu este un subiect vesel; în cazul meu este în colecția de toamnă-iarnă

Udrea: Pușcăria nu este un subiect vesel; în cazul meu este în colecția de toamnă-iarnă

Deputatul Elena Udrea a afirmat vineri, după audierea la Comisia juridică, că pușcăria nu este un subiect vesel, dar, în cazul său, a ajuns în colecția de toamnă-iarnă, adăugând că le-a cerut parlamentarilor să facă ce este bine pentru România în acest moment.

Udrea a fost întrebată dacă este pregătită moral și fizic pentru o nouă încarcerare. "Dacă nu ar fi un subiect atât de trist, v-aș răspunde cu o glumă, dar pușcăria nu este un subiect vesel, deși la mine este deja pușcăria în colecția de toamnă-iarnă, pentru că a fost primăvară-vară, la fiecare sezon încă o cerere de arestare. Niciodată nu ești pregătit pentru așa ceva", a spus ea.

Elena Udrea a precizat că le-a cerut deputaților din Comisia juridică să facă ceea ce cred că este bine pentru România.

"Să facă ce cred dânșii că este bine pentru România în momentul acesta. Suntem în Parlamentul României, iar Parlamentul este forul legislativ, este puterea legislativă în această țară. Câtă vreme există democrație, puterea este la Parlament, el este format din oameni mai buni, mai puțin buni, ca toată societatea, aleși care au voturi în spate și le-am spus să facă așa cum consideră ei că trebuie să arate România de acum încolo", a declarat Udrea.

Deputatul a completat că are foarte multe lucruri de spus în fața procurorilor. "Procurorii nici măcar nu m-au chemat să mă întrebe. Am atât de multe lucruri să le spun când mă vor chema să mă întrebe, încât sper să aibă interesul și dorința să asculte ce am eu de spus", a punctat Udrea. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”