Udrea, către deputați: Fiți convinși că va veni și rândul vostru
Deputatul Elena Udrea le-a transmis miercuri, în plen, colegilor parlamentari că le va veni și lor rândul și vor "exploda" acuzații la adresa lor, indiferent cât "de parteneri cu sistemul" se consideră.
"Dragi colegi de la Putere sau din Opoziție, indiferent cât de parteneri cu sistemul vă considerați astăzi, fiți convinși că va veni și rândul vostru. Va veni vremea când vor exploda acuzații la adresa voastră, așa cum mi se întâmplă mie acum. Eu nu spun că aceste acuzații ar putea fi reale, spun doar că atunci când nu veți mai folosi sistemului pentru a pune mâna și pe guvernare va trebui să alegeți — plecați de bunăvoie acasă sau plecați la pușcărie", a declarat Udrea, în plenul Camerei Deputaților.
Ea a susținut că vor prelua puterea doar cei care sunt "pe placul sistemului", "care vor fi gata să execute ordine" și "să lase sistemul să conducă în locul lor".
"Cei care mă ascultă ar putea spune că orice metodă este bună pentru a scoate din politică niște oameni care au greșit, aș fi de acord poate cu ei, dincolo de riscul instituirii unei dictaturi prin anularea statului de drept, dacă toți cei acuzați chiar ar fi vinovați și dacă cei care ar veni în loc ar fi oameni fără de pată. Dar vor veni, însă, doar cei care sunt pe placul sistemului, care vor fi gata să execute ordine și să lase sistemul să conducă în locul lor", a afirmat Udrea. AGERPRES