Udrea: Băsescu știa că, dacă se întoarce în politică și nu stă cu nepoții, o să aibă dosar după dosar
Fostul ministru Elena Udrea a declarat, vineri, referitor la decizia magistraților de redeschidere a urmăririi penale împotriva fostului președinte Traian Băsescu, în cazul răpirii jurnaliștilor români în Irak, că acesta ''știa că dacă se întoarce în politică și nu stă acasă cu nepoții o să aibă dosare''.
''Ce să zic? Dacă și dl Traian Băsescu s-a întors în politică ... Nu era mai bine să stea liniștit? Că nu-i mai făcea nimeni niciun dosar. (...) Cum să-ți imaginezi că un președinte de țară s-ar compromite să ia bani din banii care trebuiau dați pentru recuperare. (...) Mi se pare că este o șicanare a lui Traian Băsescu. Știa bine că, dacă se întoarce în politică și nu stă acasă cu nepoții, o să aibă dosar penal după dosar penal'', a spus Udrea, la DNA.
Ea a susținut că în acest caz au fost reprezentanți ai serviciilor secrete care au gestionat toată situația și că aceștia ar trebui primii întrebați pe acest subiect.
Pe de altă parte, Udrea a arătat că planurile ei nu mai sunt legate de politică în acest moment. ''Sunt legate de abuzurile sistemului care se întâmplă în România, sunt legate de drepturile omului în general și sunt legate de activitatea Parlamentului până la sfârșitul mandatului de parlamentar. Nu mai am planuri legate de politică'', a adăugat Udrea.
Magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au confirmat cererea Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale împotriva fostului președinte Traian Băsescu pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak.
Acest dosar a fost deschis după ce Corneliu Vadim Tudor a depus o plângere penală la Parchetul General în care îi acuza pe Traian Băsescu și pe președintele PDL de la acea vreme, Vasile Blaga, că și-au însușit o parte din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnaliști români răpiți în Irak în anul 2005.
În plângerea penală depusă la Parchet, Vadim Tudor aducea ca argumente afirmațiile făcute într-o carte de fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu, și anume că din suma plătită de statul român pentru eliberarea jurnaliștilor ar fi dispărut 4 milioane de euro. Potrivit lui Nastasiu, autoritățile de la București ar fi trimis la Bagdad, prin intermediul SIE și cu implicarea lui Traian Băsescu, aproximativ 12 — 13 milioane de euro, însă răpitorii ar fi primit doar 9 milioane de euro. El îl acuza pe Traian Băsescu de faptul că a clasificat pentru 50 de ani documentele despre negocierile din Irak și suma reală plătită răpitorilor. AGERPRES