Udrea, 10 ani?
”Udrea, terminată! A turnat pe cine nu trebuia” titram ”lovitura” din 10 august. Și iată că nu a trecut decât ceva peste o lună și blonda pe care Traian Băsescu a crezut că o va putea face prima femeie președinte din România a simțit deja pe propria piele ce înseamnă ”răzbunarea” sistemului!
De la Gitenstein i se trage…Era la butoane!
Aceasta este declarația de pe urma căreia procurorii care au cerut maximum de pedeapsă pentru Elena Udrea sunt de acum gata să bage mâna în foc că se va depăși ”pragul” de 10 ani. Ceea ce, ținând cont atât de condamnarea precedentă, cât și de celelalte dosare care, după ”Hidroelectrica” o ajung deja din urmă, înseamnă că de această dată chiar se va obține ”anihilarea” definitivă a celei în fața căreia cam toate numele grele ale sistemului se ploconeau în urmă cu ceva ani.
Dacă nici Buzăianu nu mai știe să colaboreze cu Justiția…Mai ales că denunțătorii Bogdan Buzăianu și Radu Budeanu au spus tot ce trebuia, primind la schimb izbăvitorul Acord de Recunoaștere a Vinovăției. ”Decisiva” a venit însă la termenul din 27septembrie, de la Curtea de Apel București, ”martorul cheie” al acuzării recunoscând în fața judecătorilor că ”s-a spus cu subiect și predicat că Elena Udrea era la butoanele afacerii Hidroelectrica”… Astfel că deja inițiații sistemului se întreabă cât va mai rezista și Elena Udrea… Mai ales că din palmaresul DNA lipsește încă un cap de președinte… Ceea ce de altfel ar fi un bun exemplu de arătat și unui Klaus Iohannis care se apropie deja vertiginos de a doua jumătate a ultimului său mandat… SURSA: National.ro /Cătălin Tache