UDMR se opune deciziei "ridicole" a Bucureştiului de a respinge deschiderea unor birouri consulare

UDMR se opune deciziei "ridicole" a Bucureştiului de a respinge deschiderea unor birouri consulare

UDMR, care face parte din coaliţia de guvernare în România, nu este de acord cu respingerea de către Ministerul român de Externe a solicitării Ungariei de a deschide birouri consulare la Oradea şi Târgu Mureş, a declarat secretarul-şef al formaţiunii Peter Kovacs pentru MTI.

Kovacs a declarat vineri că liderii de la minister nu au discutat această problemă cu UDMR, un motiv în plus ca aceştia să-şi reconsidere decizia. El a apreciat că respingerea solicitării Ungariei în baza principiilor reciprocităţii şi proporţionalităţii este "ridicolă".

"Comunitatea de 1,3 milioane de etnici maghiari din România nu se poate compara cu cele câteva mii de etnici români care trăiesc în Ungaria. Când este vorba despre relaţiile ungaro-române, ar fi frumos dacă ministrul român de externe Titus Corlăţean şi-ar aminti că faptele vorbesc mai puternic decât vorbele", a declarat Kovacs.

Podgorean: MAE consideră lipsite de obiect declaraţiile secretarului general UDMR legat de consulate

MAE consideră "lipsite de obiect" declaraţiile secretarului general UDMR acordate MTI pe tema deschiderii unor noi consulate ale Ungariei în România, menţionând nu există o practică în materie şi nici o obligaţie legală pentru minister de a se consulta cu partidele în chestiuni de natură consulară.

Biroul de presă al MAE a transmis, sâmbătă, o serie de precizări ale secretarului de stat pentru afaceri politice şi relaţia cu Parlamentul, Radu Podgorean, referitoare la declaraţiile secretarului general al UDMR acordate MTI.

Agenţia de presă ungară a relatat că UDMR nu este de acord cu respingerea de către Ministerul român de Externe a solicitării Ungariei de a deschide birouri consulare la Oradea şi Târgu Mureş, citând o declaraţie a secretarului general al formaţiunii, Peter Kovacs . Kovacs a spus vineri că liderii de la minister nu au discutat această problemă cu UDMR.

"Chestiunea stabilirii şi menţinerii de relaţii consulare de către România cu alte state este, potrivit legii, de competenţa Ministerului Afacerilor Externe, care are sarcina realizării politicii externe a statului român. Deschiderea de noi oficii consulare pe teritoriul României face obiectului dialogului direct între ministerele de externe român şi al statului interesat. Referirea la comunitatea numeroasă a maghiarilor din România prin raportare la comunitatea etnicilor români care trăiesc în Ungaria este una incorectă, întreţinând, voit sau nu, o confuzie care nu are menirea de a contribui la dezvoltarea în continuare, în spirit european, a relaţiilor privilegiate între două state membre UE, precum este cazul României şi Ungariei. Interesele maghiarilor din România sunt reprezentate de statul ai cărui cetăţeni sunt, adică de România", spune Radu Podgorean, conform comunicatului.

"Întrucât nu există o practică în materie şi nici o obligaţie constituţională/legală pentru MAE de a se consulta cu partidele politice în chestiuni de natură consulară şi având în vedere faptul că partidele politice, parlamentare sau nu, nu au comptenenţe în a asigura reprezentarea diplomatică şi consulară a României faţă de parteneri externi, Ministerul Afacerilor Externe consideră declaraţiile sus menţionate drept lipsite de obiect", menţionează sursa citată.

România a respins joi solicitarea Ungariei de a deschide două noi birouri consulare pe teritoriul său. O purtătoare de cuvânt a Ministerului ungar de Externe, Anna Nagy, a catalogat decizia ca fiind de "neînţeles" şi contrară practicilor europene.

Contactat de MTI, ministerul român a declarat că a respins solicitarea ungurească în baza principiilor reciprocităţii şi proporţionalităţii.

Ministerul ungar de Externe l-a convocat ulterior pe ambasadorul român pe tema deciziei Bucureştiului. Ambasadorul Alexandru Victor Micula a schimbat note verbale cu adjunctul secretarului de stat Vince Szalay-Bobrovniczky şi a promis să transmită solicitarea Ungariei, astfel încât partea română să-şi reconsidere decizia.

Potrivit notei verbale, solicitarea Ungariei nu vizează deschiderea unor consulate generale, ci unor birouri consulare în cadrul consulatelor generale de la Cluj-Napoca şi Miercurea Ciuc, a subliniat purtătoarea de cuvânt.

În prezent, Ungaria are un birou consular la sediul ambasadei din Bucureşti şi consulate generale la Cluj şi Miercurea Ciuc. România are o ambasadă şi un birou consular la Budapesta şi consulate generale la Szeged şi Gyula.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”