UDMR a cerut autonomia Ţinutului Secuiesc în aceeaşi zi cu referendumul din Scoţia

UDMR a cerut autonomia Ţinutului Secuiesc în aceeaşi zi cu referendumul din Scoţia

UDMR-iştii susţin că alegerea acestei zile este o pură coincidenţă. „Se spune că niciodată nu este momentul oportun pentru astfel de discuţii. Nu are nicio legătură prezentarea proiectului nostru privind autonomia cu referendumul din Scoţia. Nu e nicio asemănare şi dezideratele sunt diferite. Nu trebuie făcută o legătură între cele două evenimente. Dacă facem această legătură, dintre proiectul de autonomie al Ţinutului Secuiesc şi referendumul din Scoţia, însemnă că nu am înţeles situaţia noastră politică, socială sau suntem răuvoitori“, a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor. El a mai precizat că momentul ales are legătură şi cu schimbările care vor urma pe scena politică. „Urmează amendarea Constituţiei, precum şi o regândire a regiunilor de dezvoltare“, a mai spus Hunor.

Deputatul UDMR, Mate Andras Levente, membru în Comisia Juridică, ne-a declarat că ceea ce se petrece în Scoţia este cu totul diferit de situaţia maghiarilor din România. „Nu are nicio influenţă asupra activităţii UDMR din România. Acolo se vorbeşte de independenţă, iar noi nu am solicitat niciodată independenţa Ardealului sau a altor zone. Deciziile politice se iau în cadrul UDMR. Nu cred că ne influenţează activitatea “, a explicat deputatul.

Colegul său din Comisia juridică, deputatul UDMR Marton Arpad, ne-a explicat că încă de la ultimul congres al Uniunii s-a stabilit ca proiectul să fie lansat foarte aproape de următorul congres. „Congresul UDMR va avea loc la începutul lui 2015, deci momentul ales este perfect. În Scoţia se pune însă problema de independenţă. În proiectul nostru, am introdus chiar din primul capitol sintagma: «În statul unitar român şi indivizibil». Când cei din presă şi-au dat seama că va urma acest referendum, imediat au început să facă legătură şi şi-au adus aminte că mai există şi alte autonomii, deşi în urmă cu două săptămâni toată lumea zicea că nu există nicăieri autonomie culturală sau teritorilă. Apoi s-a acceptat că aşa ceva există totuşi în Tiroul de Sud“, a conchis Marton Arpad.

Potrivit proiectului UDMR de autonomie a Ţinutului Secuiesc, regiunea formată din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş ar trebui să se constituie „ca o regiune autonomă având personalitate juridică în cadrul statului unitar şi indivizibil România, pe baza principiilor autonomiei locale garantate de Constituţie şi prezentului statut.

Proiectul de autonomie se va afla o perioadă nedeterminată în dezbatere publică, pe site-ul Uniunii, urmând ca mai apoi să intre în circuitul legislativ.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!