Ucraina va primi 14 vehicule terestre fără pilot THeMIS produse de Estonia

Ucraina va primi 14 vehicule terestre fără pilot THeMIS produse de Estonia

Ucraina va primi încă 14 vehicule terestre fără pilot THeMIS, a anunțat marți producătorul estonian Milrem Robotics. Vehiculele sunt plătite de guvernul german și vor fi livrate până la sfârșitul anului viitor.

Un think tank rus a oferit o recompensă de 16.000 de dolari pentru capturarea unui THeMIS FOTO Wiki

Un think tank rus a oferit o recompensă de 16.000 de dolari pentru capturarea unui THeMIS FOTO Wiki

Ucraina urmează să primească un număr de 14 vehicule robotizate de ultimă generație care pot fi folosite pentru a evacua victimele de pe câmpul de luptă și pentru a curăța rutele de dispozitive explozive, printre alte sarcini, a anunțat marți antreprenorul militar estonian Milrem Robotics.

Vehiculele fără pilot, cunoscute sub numele de Sisteme de infanterie modulare hibride cu șenile (THeMIS), sunt plătite de guvernul german în cadrul unui acord între Milrem Robotics și compania germană de apărare Krauss-Maffei Wegmann. Companiile au convenit să livreze Ucrainei 14 astfel de vehicule până la sfârșitul anului.

„Evacuarea răniților și curățarea traseelor sunt două activități care necesită multă muncă și care presupun angajarea mai multor persoane care rămân în permanență sub amenințarea focului inamic. Automatizarea acestor sarcini cu ajutorul vehiculelor fără pilot ameliorează acest pericol și permite mai multor soldați să rămână într-o zonă sigură sau să fie însărcinați cu activități mai importante”, a transmis Jüri Pajuste, director de cercetare și dezvoltare la Milrem Robotics, într-un comunicat. "

De la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie, aproximativ 100.000 de soldați ucraineni au fost uciși sau răniți, a estimat la începutul acestei luni generalul Mark Milley, președintele Statului Major interarme al SUA. Potrivit serviciilor secrete britanice, Rusia a folosit dispozitive explozive improvizate, sau IED, pe tot parcursul războiului, în încercarea de a face cât mai multe victime și de a scădea moralul ucrainenilor.

Potrivit Națiunilor Unite, cel puțin 6.655 de civili au fost uciși, iar alți 10.368 răniți - deși bilanțul real este "probabil considerabil mai mare", a declarat Matilda Bogner, șefa Misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului.

O livrare anterioară de vehicule THeMIS în Ucraina a determinat un think tank rusesc legat de instituția de apărare a Kremlinului să ofere o recompensă de 16.000 de dolari - mai mult decât primește un soldat rus obișnuit într-un an - pentru capturarea unuia dintre acești roboț i "prin orice mijloace", cu intenția declarată de a-l studia și de a fabrica echipamente similare chiar în Rusia.

„Conflictul din Ucraina a demonstrat că războiul modern este de neconceput fără utilizarea pe scară largă a vehiculelor fără pilot ", comenta lunile trecute pentru Insider Ruslan Pukhov, directorul Centrului de analiză a strategiilor și tehnologiilor din Moscova.

La vremea respectivă, un purtător de cuvânt al Milrem Robotics a declarat pentru Insider că „luăm recompensa ca pe un compliment".

Ucraina ar urma să primească varianta neînarmate a sistemului THeMIS, care poate transporta o sarcină utilă de până la 1.200 de kilograme. Totuși, conform producătorului, vehiculul poate fi „configurat rapid de la funcția de transport la aceea de a fi înarmat".

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri