Ucraina se întărește cu noi sisteme de apărare antiaeriană germane. Sistemele Patriot, eficiente în interceptarea loviturilor ruseşti

Ucraina se întărește cu noi sisteme de apărare antiaeriană germane. Sistemele Patriot, eficiente în interceptarea loviturilor ruseşti

Ucraina a anunţat joi că a primit noi sisteme de apărare antiaeriană germane de tip Iris-T, într-un moment în care regiunile sale din sud, dar şi din est, sunt tot mai vizate de atacuri aeriene ruseşti de la mare distanţă.

Sistem de apărare antiaeriană Iris-T FOTO Getty Images

Sistem de apărare antiaeriană Iris-T FOTO Getty Images

„Mulţumim partenerilor noştri pentru (sistemele) Iris-T", a scris pe reţeaua X (fostă Twitter) şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak.

„Cerul nostru va fi mai protejat" cu aceste sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acţiune, a mai spus el. Potrivit datelor actualizate joi pe site-ul guvernului german, Berlinul a livrat „două lansatoare Iris-T SLS" Kievului.

De la începutul invaziei ruse în februarie 2022, Ucraina a cerut aliaţilor săi occidentali ajutor pentru a-şi proteja spaţiul aerian în faţa atacurilor ruse.

Mai multe ţări au oferit forţelor ucrainene sisteme de apărare antiaeriană, între care Statele Unite, care au livrat Kievului sisteme Patriot, foarte eficiente în interceptarea loviturilor ruseşti de la mare distanţă.

În aprilie anul trecut, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a dat asigurări că sistemele Iris-T vor face posibilă „creşterea capacităţilor de luptă împotriva rachetelor de croazieră ruseşti".

Kievul este apărat de câteva luni de un scut aerian eficient , care anihilează încercările Rusiei de a lovi capitala Ucrainei cu rachete sau drone explozive.

Rusia a vizat însă în ultimele săptămâni mai ales regiuni din sudul Ucrainei, unde sunt situate porturi importante - Odesa, Ciornomorsk şi Iujne - prin care Kievul şi-a exportat până de curând cerealele.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA