Ucraina restricţionează livrările de porumb spre portul Reni de la Dunăre

Ucraina restricţionează livrările de porumb spre portul Reni de la Dunăre

Compania naţională de căi ferate din Ucraina (Ukrzaliznytsia) a introdus restricţii cu privire la transporturile de porumb spre portul Reni de la Dunăre, a anunţat marţi firma de consultanţă în agricultură APK-Inform, transmite Reuters.

Ukrzaliznytsia nu a oferit niciun motiv pentru această decizie, dar anterior a precizat că a fost nevoită să introducă restricţii similare din cauza numărului mare de vagoane de marfă care s-au aglomerat la punctele de trecere a frontierei.

Potrivit APK-Inform, restricţiile vor intra în vigoare începând cu data de 18 mai şi vor fi valabile până la noi ordine.

Ucraina, al patrulea mare exportator mondial de cereale, a fost forţată de invazia rusească să îşi redirecţioneze livrările de cereale pe calea ferată via graniţele de vest cu Polonia, Slovacia sau România, sau prin intermediul barjelor prin micile porturi de la Dunăre. Însă Ucraina trebuie să mute 20 de milioane de tone de cereale înainte de următoarea recoltă, care este la mai puţin de trei luni, pentru a evita blocajele şi o criză alimentară globală.

Comisarul european al Transporturilor, Adina Vălean, a apreciat că este vorba de o provocare gigantică şi recent a anunţat că Executivul comunitar va colabora cu guvernele statelor membre UE pentru a pune la punct noi rute de transport pentru cerealele din Ucraina. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”