Ucraina prezintă „tancurile cu roți” primite din Franța: „Așa arată Libertatea, Egalitatea și Fraternitatea” VIDEO

Ucraina prezintă „tancurile cu roți” primite din Franța: „Așa arată Libertatea, Egalitatea și Fraternitatea” VIDEO

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a prezentat marți tancurile AMX-10 primite din Franța. „Așa arată Libertatea, Egalitatea și Fraternitatea”, a scris Reznikov pe Twitter.

FOTO Twitter @oleksiireznikov

FOTO Twitter @oleksiireznikov

Într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter, Oleksii Reznikov precizează soldații ucraineni numesc tancurile AMX-10 „puști cu lunetă pe roți rapide”.

Ministrul ucrainean le-a mulțumit francezilor, omologului său Sebastien Lecornu și președintelui Emmanuel Macron pentru sprijinul puternic arătat țării sale.

„Am convenit să numim AMX-10 pușca cu lunetă pe roți rapide. Aceste mașini rapide și moderne, cu arme puternice, ne vor ajuta să ne eliberăm teritoriul. Așa arată Libertatea, Egalitatea și Fraternitatea”, a scris Reznikov.

Ministrul francez al Apărării Sebastien Lecornu a anunțat livrarea primelor tancuri AMX-10 RC la jumătatea lunii martie.

AMX-10 RC, numit „tanc cu roți”, este un vehicul blindat de luptă produs de compania franceză GIAT. Acest tanc se află în serviciul armatei franceze încă din 1981.

Parisul intenționează să livreze Kievului circa 40 de tancuri de acest tip, transmite Ukrainska Pravda.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”