Ucraina: Președintele Poroșenko a promulgat legile privind desovietizarea

Ucraina: Președintele Poroșenko a promulgat legile privind desovietizarea

Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a promulgat vineri legile care interzic orice propagandă comunistă și care îi glorifică pe combatanții naționaliști, legi ce au provocat mânia Moscovei, relatează AFP.

Legile, care au fost votate de parlament pe 9 aprilie, vizează ruperea definitivă cu trecutul sovietic al Ucrainei într-un moment în care autoritățile ucrainene luptă împotriva separatiștilor proruși, în majoritate nostalgici după fosta URSS, în estul rebel, unde conflictul s-a soldat cu peste 6.200 de morți din aprilie 2014.

Legile respective interzic simbolurile sovietice, condamnă regimul comunist, deschid arhivele serviciilor speciale sovietice și-i recunosc drept combatanți pentru independența Ucrainei pe naționaliștii care un timp au luptat alături de naziști împotriva ''ocupației sovietice'', reamintește președinția într-un comunicat.

Aprobate după aproape un sfert de secol de la declararea independenței Ucrainei, legile pun pe același plan ''regimurile totalitare comunist și nazist''.

Legi similare există în republicile baltice și în Polonia.

În baza legilor ucrainene, monumentele ridicate în onoarea responsabililor sovietici, printre care numeroase statui ale lui Lenin, trebuie demontate și vor fi chiar schimbate denumirile localităților, străzilor sau ale întreprinderilor ale căror nume fac referire la comunism.

Rusia a denunțat puternic legile ucrainene, acuzând Kievul c-a recurs la metode ''totalitare'' pentru desovietizarea Ucrainei în favoarea unei ideologii naționaliste care împinge țara ''în prăpastie''. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!