„Ucraina poate câștiga, dacă aliații săi nu o trădează”

„Ucraina poate câștiga, dacă aliații săi nu o trădează”

Timothy Snyder, un renumit istoric american, avertizează că Rusia duce două războaie în paralel, unul clasic în Ucraina și un altul invizibil, de propagandă în Europa și Statele Unite, menit să facă oamenii să creadă că Moscova este invincibilă și că orice ajutor pentru Kiev este inutil, potrivit Rador Radio România.

„Cea mai bună opțiune pentru Rusia este ca americanii și europenii să se predea și să nu mai susțină Ucraina”, explică Snyder într-un interviu acordat agenţiei EFE la Viena, după ce a participat la Conferința de Securitate de la München.

„Ucrainenii nu vor renunța. Ei pot fi învinși, dar nu vor renunța. Cei care pot renunța suntem noi. Ne putem convinge că acest lucru nu ajută la nimic. Și există oameni în sistemele noastre politice care spun asta. Dar ajutorul nostru face o mare diferență”, spune el.

Istoricul, autorul cărţilor „Lands of Blood: Europe between Hitler and Stalin”, „The Road to Non-Freedom” și „On Tyranny”, s-a impus ca o voce influentă în discursul despre libertate, democrație și autoritarism în ultimul deceniu.

Snyder consideră că unul dintre fronturile războiului este cel pe care propaganda rusă îl dezvoltă în „mințile europenilor și americanilor” pentru a-i face să creadă că ajutorul militar nu va fi de nici un folos, că soarta Ucrainei este pecetluită.

„Sunt îngrijorat că noi, cei din Occident, nefiind implicați direct, confundăm starea noastră de spirit cu realitatea. Și asta este important pentru că există oameni în Rusia care încearcă din greu să ne influențeze starea de spirit”, explică el.

„Ucrainenii pot câștiga, dacă aliații lor nu îi trădează. Nu vor câștiga săptămâna aceasta sau luna viitoare, dar pot câștiga dacă vor primi sprijin”, spune istoricul, care a călătorit de mai multe ori la Kiev și s-a întâlnit cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Cunoscut pentru capacitatea sa de a anticipa evenimente precum invadarea rusă a Ucrainei, deriva „neofascistă” a Rusiei sau pericolul lui Donald Trump pentru democrația americană, Snyder îmbină rolul său de istoric cu un angajament activ față de Ucraina.

Profesorul de la Yale – care petrece o parte a anului la Viena ca cercetător la Institutul de Științe Umane (IWM) – a strâns peste un milion de dolari pentru un sistem anti-drone în Ucraina și cursurile sale online despre istoria acestei țări au avut milioane de vizualizări pe YouTube.

Snyder amintește în interviu că majoritatea războaielor din ultimele decenii au fost pierdute de cea mai puternică țară: este modelul războaielor de decolonizare și, de asemenea, ceea ce se vede în înfrângerea Statelor Unite în Vietnam și a Uniunii Sovietice în Afganistan.

„Dacă Rusia ar fi într-adevăr invincibilă, de neoprit, nu ar trebui să facă această propagandă. Ar fi învins Ucraina cu mult timp în urmă, dar din moment ce ucrainenii au rezistat, trebuie să trimită acest mesaj în mintea americanilor și europenilor”, explică el.

Istoricul nu-și ascunde nemulțumirea că o minoritate a Partidului Republican al SUA, cea mai trumpistă aripă, salută o victorie în Ucraina a președintelui rus, Vladimir Putin.

Deși moartea în închisoare a oponentului rus Alexei Navalnîi a șocat mulți politicieni americani, atât democrați, cât și republicani, el crede că ajutorul pentru Ucraina probabil nu va înregistra progrese în Camera Reprezentanților.

Prin urmare – asigură el – administrația lui Joe Biden va trebui să caute formule creative pentru a sprijini în continuare Ucraina. „Iar europenii vor trebui să facă mai mult decât au făcut”, adaugă el.

Cu Navalnîi mort și celălalt adversar cel mai proeminent al lui Putin, Vladimir Kara-Murzá, în închisoare, Snyder crede că mișcarea femeilor ruse pentru întoarcerea soldaților de pe front ar putea crea probleme Kremlinului.

„De asemenea, cred că ajung la punctul în care le va fi mai greu să mobilizeze bărbații, deoarece ajung la categorii demografice care au fost până acum protejate, cum ar fi clasele de mijloc urbane”, spune el.

Dar, în general, subliniază Snyder, există un mare decalaj în ceea ce privește situația reală din interiorul Rusiei și, prin urmare, există spațiu amplu pentru imprevizibil, așa cum se vede în lovitura eșuată a șefului Grupului Wagner, Evgheni Prigojin.

„Cel mai bun mod de a ajuta Rusia, de a aduce schimbări în Rusia, este ca Ucraina să câștige războiul. Și asta vă spun chiar rușii care se opun lui Putin”, conchide istoricul.

Sursa: EFE / Rador Radio România / Traducerea: Rodezia Costea


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…