Ucraina: Peste 3.000 de civili au fost ucişi începând cu 24 februarie (ONU)

Ucraina: Peste 3.000 de civili au fost ucişi începând cu 24 februarie (ONU)

Numărul civililor ucişi în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în 24 februarie, a depăşit 3.000 de persoane, a anunţat luni Oficiul Naţiunilor Unite pentru drepturile omului (OHCHR), transmite Reuters.

Bilanţul exact, de 3.153 de victime civile, reprezintă o creştere cu 254 faţă de cel publicat vineri.

OHCHR a precizat că bilanţul real este probabil considerabil mai mare.

Majoritatea victimelor au fost ucise de arme explozive cu o arie de impact largă, precum lovituri cu rachete sau lovituri aeriene, a menţionat agenţia ONU, fără a atribui responsabilitatea.

Rusia îşi numeşte agresiunea asupra Ucrainei drept ''operaţiune specială pentru denazificarea'' ţării vecine şi pentru protejarea comunităţii rusofone din estul acesteia, acuzaţie considerată de Kiev şi Occident ca neîntemeiată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”