Straniu şi plin de ameninţări sinistre subsecvente, acesta este mesajul ruşilor. Dimitrii Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, aşa cum relatează TASS, a cerut ieri ca întreaga lume, inclusiv Rusia, să ia măsurile necesare pentru a preveni repetarea evenimentelor din 1999 de la Srebrenica:

„În cazul în care încep acţiuni militare şi în cazul potenţial al repetării unei catastrofe umanitare similare cu cea de la Srebrenica, Preşedintele Putin a vorbit despre acest lucru, nicio ţară din lume nu va rămâne indiferentă. Şi toate ţările, inclusiv Rusia, vor lua măsurile necesare pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete. Întreaga lume, ţările civilizate şi statele europene în cazul unei alte situaţii tip Srebrenica în sud-estul Ucrainei vor reacţiona în totate modurile posibile pentru a preveni catastrofa“, scrie Cristian Unteanu în Adevărul .

Am fost în acea perioadă în imediata proximitate a zonei şi, personal, mesajul de acum al ruşilor îmi provoacă frică tocmai pentru că evocă una dintre tragediile simbolice care ilustrează oroarea cumplită a războiului civil şi conţine referinţe subsecvente la câteva dintre elementele cele mai importante ale destructurării Iugoslaviei, exprimând temerea că ele au rămas actuale şi s-ar putea recompune tot asemenea în 2021, în arealul Mării Negre şi la porţile Eurasiei, la graniţa de est a NATO/UE. Într-un document foarte adesea pomenit, Parlamentul European a adoptat pe 7 iulie 2009 o poziţie europeană comună referitoare la masacrul de Srebrenica. Iată rezumatul ororii:

„În iulie 1995, orașul bosniac Srebrenica, care la momentul respectiv era o enclavă declarată zonă protejată de către Consiliul de Securitate al ONU în rezoluția sa din 16 aprilie 1993, a fost ocupat de milițiile sârbe conduse de generalul Ratko Mladić și aflate sub autoritatea lui Radovan Karadžić, președintele de atunci al Republicii Srpska; în câteva zile de masacru după căderea orașului Srebrenica, peste 8.000 de bărbați și băieți musulmani care se refugiaseră pe acest teritoriu protejat de Forțele de protecție ale ONU (UNPROFOR) au fost executați sumar de către forțele sârbilor bosniaci aflate sub comanda generalului Mladić și de către unități paramilitare, inclusiv unități de poliție neregulate sârbe care au pătruns pe teritoriul bosniac din Serbia; întrucât, aproximativ 25 000 de femei, copii și vârstnici au fost deportați cu forța, fapt care a devenit cea mai mare crimă de război care a avut loc în Europa de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial; întrucât această tragedie, declarată act de genocid de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPI), s-a petrecut pe un teritoriu declarat zonă protejată de ONU, reprezentând astfel un simbol al neputinței comunității internaționale de a interveni în conflict și de a proteja populația civilă“

Aici ne putem întoarce? Asta întrevede Kremlinul ca posibil?

În acest caz, semnificaţia mesajului este că ar fi posibil:

1. conflictul militar de pe teritoriul Ucrainei să fie dominat de acţiunile grupărilor paramilitare, în ciudatele şi nestatornicele lor acorduri de cooperare cu armata regulată. Asta însemnând, în logica războiului civil din fost Iugoslavie sau din Libia, Siria, sau Afganistan că ar fi mai mult decât probabilă dispariţia oricărui tip de echilibru de tip clasic şi reglementat de obligaţia respectării tratatelor internaţionale de tipul Convenţiilor de la Geneva şi deschiderea porţilor către ceea ce nu degeaba se numeşte oroarea războiului civil. Nu mai există reguli, nu mai există obligaţii nici măcar faţă de comandamentul regional, „adversar“ înseamnă totodată militar sau civil, iar logica de conflict se limitează la capacitatea unuia dintre beligernaţi de a ucide pe celălalt. Nu există justiţie, nici măcar cea militară expeditivă, stăpânul absolut cu drept de viaţă şide moarte fiind şeful unităţii miliţiei respective, întotdeauna însoţit de o echipă de protecţie din care făceau obligatoriu parte cei doi „măcelari“ însărcinaţi cu uciderea imediată a persoanelor considerate inutile. Se ajunsese la gradul de inumanitate în care se povestea despre organizarea de pariuri în care miza - se jucau averile confiscate de la civilii - era viteza cu care „măcelarul“ putea să ucidă (cu un baros sau un cuţit) un număr cât mai mare de oameni.

Preot binecuvântând noii recruţi din „Batalionul Donbas“

2. perspectiva ca acţiunile militare să fie motivate şi susţinute de un vector confesional. Este perfect posibil dacă în ecuaţia conflictului intră raţionamentele şi motivaţiile legate de opoziţiile marcate în zona ortodoxă: în Ucraina guvernamentală, bisericile ortodoxe ţin de Patriarhatul ecumenic de la Constantipole, cele din ţinuturile separatiste de Biserica rusă, de o parte şi de alte existând acuzaţii şi plângeri că este confiscat patrimoniul bisericilor adverse şi că sunt prigoniţi şi alungaţi credincioşii. Dar se mai poate adăuga un element foarte important şi care poate deveni cheia pentru mobilizare unor alte unităţi paramilitare: în Carpathia, cei care luptă împotriva Ucrainei guvernamentale visând la independenţa regiunii şi revizuirea Trianonului sunt catolici. Există şi unităţi musulmane, ale tătarilor care au fugit din Crimeea şi cer sprijin internaţional împotriva trupelor ruseşti. Plus, oricât ar părea de ciudat, unităţi paramilitare naţionaliste ucrainiene în cooperare cu armata regulată, rămase în activitate ferventă după perioada Maidanului. Reamintind că forţele din Donbas sunt - cel puţin aşa afirmă ruşii - exclusiv paramilitare deoarece nu aparţin unei entităţi statale recunoscute ca atare de către Naţiunile Unite.

3. posibilitatea internaţionalizării foarte rapide a conflictului, începând cu momentul în care un stat sau un grup de state vor invoca, exact ca în cazul Iugoslaviei, necesitatea intervenţiei imediate pe motive umanitare. Caz în care poate începe o intervenţie militară directă în sprijinul uneia sau alteia dintre părţi, fireşte cu gândul de a apăra viaţa şi securitate nefericiţilor de civili, asta până la etapa următoare când pot intra oficial în joc alianţe militare care să îndeplinească un mandat dat de Consiliul de Securitate sau de Adunarea Generală a ONU. De-abia de atunci încolo, dacă lucrurile vor avansa într-atât de departe, va putea fi vorba despre negocieri pribind statutul de garanţii invocate sau/şi obţinute ca preludiu al unei conferinţe de pace care să stabilească şi contururile uni noi hărţi a ceea ce va rămâne din Ucraina, de ce nu, exact ca în Iugoslavia, cu o portiţă deschisă înspre apariţia unei formule statale musulmane.

4. apariţia uneia dintre acestei situaţii, sau a tuturor deopotrivă, poate să ducă direct la situaţia în care ar urma să se reia discuţia din perioada conflictului din fosta Iugoslaviei privind statutul prizonierilor şi încadrarea acţiunilor lor în categoriile de fapte urmărite de procurorii Curţii Penale Internaţionale, deja înregistrându-se plângeri pentru crime de război şi genocid împotriva conducătorilor militari din republicile separatiste.

5. riscul ca întreaga regiune, inclusiv România ca ţară proximă zonei de conflict, să se confrunte cu imensa problemă a unei migraţii disperate şi imposibil de controlat. În vremea conflictului, pe teritoriul fostei Iugoslavii, în diferitele zone care, încet şi sigur, se auto-curăţau sau erau curăţate etnic, aveau loc migraţii de populaţii care, cu orice preţ imaginabil, încercau să ajungă la graniţă, mai ales după ce văzuseră ce povestea masacrul de la Srebrenica despre impotenţa trupelor ONU (soldaţi dintr-o ţară europeană, umiliţi şi înfricoşaţi, obligaţi să se retragă în cazarmă cu tot armamentul lor ultramodern).

USS Roosevelt

Suspendaţi cum suntem de deciziile politico-militare, să notăm doar că Ministerul turc al apărării a confirmat că, respectând termenii Convenţiei de la Montreux, au acordat dreptul de intrare în Marea Neagră pentru două distrugătoare americane, USS Donald Cook şi USS Roosvelt care vor putea rămâne în zonă până pe 4 mai.

Deocamdată, în acest echilibru fragil, să ne bucurăm că mai există încă un echilibru, acesta generat totuşi de teama terorii care poate fi declanşată în replică, de fiecare parte.

Cu perspectiva alunecării în infern. Ca în Iugoslavia, Afganistan, Irak, Siria.

Distribuie Distribuie Comentarii